Loading Evenimente
  • This eveniment has passed.

#Giving Tuesday Brașov

avatar
  • noiembrie 28

Dacă în luna noiembrie avem o zi dedicată shopping-ului, precum Black Friday, deja adoptată la nivel internațional, ce ar fi să avem și o zi în care să sărbătorim generozitatea și implicarea socială, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie de ajutor?
 
Așa s-a lansat în 2012 #GivingTuesday, o mișcare internațională adoptată de peste 90 de tari, o zi în care lumea întreagă se unește pentru a dărui.
 
În această zi, la Brașov, susținem proiectul ”Intergenerații”, propus de Asociația Diaconia Ajutor Internațional, care aduce împreună copii și vârstnici care lucrează împreună, învață lucruri noi și se ajută reciproc pentru a-şi creea o viață mai bună.
 
Proiectul “Intergeneraţii” transformă centre de zi de tip afterschool în centre comunitare intergeneraţionale unde voluntari seniori sprijină copiii în realizarea temelor școlare, organizeză și participă împreună la diferite activități, ateliere creative sau cluburi vocaționale.
 
Proiectul implică 13 vârstnici în activități cu 80 de copii și 25 de tineri susținuți în Centrul de zi Diaconia. Vârstnicii care se implică ca voluntari în program vin cel puțin o dată pe săptămână la Diaconia și desfășoară ateliere de meserii care le dezvoltă abilitățile manuale și îi face conștienți de potențialul pe care îl au.
 
Dacă îți place proiectul, îl poți susține prin două modalități:
2. mergând la unul din evenimentele propuse în cadrul campaniei
 
Revenim cu detalii despre evenimente și locații
 
*Programul “Generații” este inițiat de Fundația Principesa Margareta a României și este implementat în Brașov de Asociația Diaconia Ajutor Internațional, cu sprijinul Fundației Comunitare Brașov.

Details

Date:
noiembrie 28

Loc de întâlnire

Brasov

Organizator

Fundatia Comunitara Brasov