Cercul de donatori, ediția a treia

de Fundatia Comunitara Brasov

  • Postat la mai 1, 2016

  • Comentariile sunt închise pentru Cercul de donatori, ediția a treia

  • Știri

Am numărat, am pus cap la cap liste, promisiuni și donații și am ajuns la 16.135 de lei – fondurile strânse la a treia ediție a Cercului de donatori pentru cele 3 cauze prezentate: Școala Democratică, Asociația Zâmbește pentru viitor și Fundația Casa mea. Am fost peste 100 de oameni și am depășit preaplinul sălii. Am facut promisuni publice de donații de 12.000 de lei în seara evenimentului, dar unii invitați au preferat donațiile discrete după eveniment și au ridicat valoarea sumei strânse. Apoi a venit Nina Baliban care ne-a spus că sâmbătă „își donează” cursul de pilates și step pentru cauzele noastre. Astfel, participantele la cursurile Ninei au mai ridicat ștacheta. La fel au făcut și Delaco cu brânzeturile, sommelierul Daniel Bichir cu selecția de vinuri, Rawmona cu ciocolata, Asociația Sf Haralambie cu aranjamentele florale și actorul Marius Drăguș cu umorul. În săptămâna imediat următoare evenimentului, Dana Lupșa ne-a invitat la un experiment care ne-a antrenat creativitatea și implicarea în comunitate iar ca bonus fondurile strânse au mers spre cele 3 cauze. Datorită lor am reușit să creăm acea experiență de povestit pe care dorim s-o oferim invitaților noștri la Cercul de donatori.

Vă mulțumim tuturor! Vă suntem recunoscători că, prin implicare voastră, dați valoare muncii pe care o facem în Fundația Comunitară Brașov. Ne dați energie să ne continuăm proiectele și să lucrăm la viziunea pe care o avem – o comunitate puternică, unită și generoasă, care își pune în practică ideile pentru bucuria de a trăi împreună.


Despre autor


Fundatia Comunitara Brasov