Fundația Comunitară Braşov
Este o organizaţie care dezvoltă filantropia şi iniţiativa comunitară din judetul Braşov prin acordarea de finanţări către proiecte locale din diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului, cultură, protecţia animalelor, revitalizare urbană etc. Fondurile sunt strânse de la donatori sau companii locale şi, în funcţie de interesele acestora, sunt oferite sub formă de finanţări, burse sau sprijin direct către organizaţii non-guvernamentale locale, grupuri de iniţiativă sau persoane fizice.
Viziune: Contribuim la dezvoltarea unor comunități solidare, generoase și cu inițiativă, care își pun în practică ideile pentru bucuria de a trăi și de a crește împreună în zona Brașovului.
Misiune: Mobilizăm resurse locale pentru susținerea unor inițiative care vin în întâmpinarea nevoilor din comunitate. Facem acest lucru în mod transparent și asumat pe termen lung, creând o țesătură de încredere și implicând donatorii și comunitățile.
Valorile noastre sunt: încredere, generozitate, responsabilitate, implicare, bucurie, adaptabilitate.
La nivel strategic, ne dorim:
- să ne conectăm la nevoile comunităţii şi să înţelegem ce are nevoie Braşovul pentru a se dezvolta
- să încurajăm oamenii să ia iniţiativa de a aborda probleme pe care le văd în jurul lor şi pentru care sunt dispuşi să se implice cu timpul, energia şi cunoştinţele lor
- să acordăm finanţări transparente care încurajează găsirea unor soluţii şi crearea unor programe locale cu impact asupra problemelor abordate
- să încurajăm filantropia şi implicarea companiilor în comunitate
Dacă vrei să ne cunoşti, poţi începe cu Echipa.