Termenul pentru depunerea ideilor de proiecte în cadrul Fondului Școlilor Active a fost prelungit până la data de 14 februarie

de Fundatia Comunitara Brasov

Avem o veste grozavă pentru voi! Termenul pentru depunerea ideilor de proiecte în cadrul Fondului Școlilor Active a fost prelungit până la data de 14 februarie. Așa că, mai aveți timp săptămâna aceasta să pregătiți ideile de proiecte și să o contactați pe colega noastră, Erika Andrasi, dacă sunteți în căutare de răspunsuri pentru a pregăti cât mai bine scrisorile de intenție.

De asemenea, pentru că am primit mai multe cereri din comunitate, am inițiat o discuție și am ajuns la un acord benefic între Fundația Comunitară Brașov și Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Ne dorim să putem acoperi o arie cât mai largă din județul Brașov și să oferim oportunități de finanțare pentru proiecte aflate în zonele de ”graniță administrativă” dintre cele două fundații.

Și pentru că una dintre valorile noastre este adaptabilitatea, am decis că vom accepta idei de proiecte și din localitățile situate în proximitatea graniței administrative a celor două fundații, cum ar fi: Zărnești, Poiana Mărului, Hoghiz, Racoș, Perșani, Vlădeni, și altele.

Vă reamintim că programul Fondul Școlilor Active oferă:

Fonduri tip start-up în valoare totală de 15.000 euro. Posibilitatea de a accesa ulterior fonduri follow-up în valoare totală de 184.500 euro.

Împreună cu Țiriac International Foundation, ne dorim să sprijinim proiecte care combat abandonul școlar prin educație și sport. În acest mod, cât mai mulți copii vor avea șansa la o educație de calitate, care să includă sportul și activitățile non-formale.

Pentru detalii legate de ghidul programului, vă invităm să accesați: https://fundatiacomunitarabrasov.ro/fondul-scolilor-active/

Așteptăm cu nerăbdare și curiozitate propunerile voastre!

Haideți să punem împreună bazele pentru o educație activă, participativă și cu impact în viețile copiilor!

Împreună construim comunități educate și unite


Despre autor


Fundatia Comunitara Brasov


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *