Persoanele care fac ca lucrurile să se întâmple

Echipa

Echipa executivă

Echipa Fundației Comunitare Brașov este formată din oameni implicați, pasionați și motivați de dorința de a crea schimbare reală în comunitate. Fiecare membru aduce energie, experiență și viziune, contribuind la dezvoltarea unor proiecte care dau viață inițiativelor locale. Lucrăm împreună cu încredere și entuziasm, în parteneriat cu cei care cred în puterea binelui făcut împreună.

Iulia-Florea-FCBV

Iulia Teodora Florea

Director Executiv

După aproape 2 ani în rolul de Program Manager pe programele Brașov Heroes, Oameni pentru oameni și Bine360, am preluat la 1 februarie 2024 rolul de Director Executiv.

În mai 2022, când am preluat rolul de Program Manager al Fundației Comunitare Brașov eram în căutarea unui loc de muncă cu sens, care să fie mai mult decât un simplu job. S-a dovedit din nou și din nou că am luat decizia bună de a mă alătura acestei echipe și sunt recunoscătoare pentru modul în care activitatea în această organizație mi-a adus bucurie, învățare, provocări și realizări. Este o oportunitate extraordinară să contribui la dezvoltarea și prosperitatea comunității noastre. Fundația Comunitară Brașov a demonstrat de-a lungul timpului că este un catalizator al schimbărilor pozitive, și mă simt privilegiată să fac parte din această echipă dedicată. Cu bucurie și responsabilitate am acceptat să preiau rolul de Director Executiv și promit să pun toată pasiunea și dedicarea mea în slujba acestei comunități, care pentru mine înseamnă acasă. Suntem o echipă, suntem o comunitate, suntem împreună pentru schimbare!

Anca-Gansca-FCBV

Anca Gânscă

Director Dezvoltare & Coordonator Comunicare

Sunt cu sufletul și cu acțiuni concrete alături de Fundație încă de la începuturi, fiind membru fondator, iar mai apoi, membru board timp de 5 ani. 

În 2024, am preluat, pe lângă rolul de Coordonator Comunicare și pe cel de Director Dezvoltare. Sunt pasionată de oameni, călătorii, comunicare și mereu interesată de dezvoltarea personală, a mea, dar și în general a celor din jurul meu. Îmi place să mă implic și să particip activ la proiecte în comunitate. De-a lungul timpului, am făcut voluntariat și am luat atitudine de aproape fiecare dată când am înțeles că numai acționând pot schimba ceva.

Mă consider un om de comunitate și îmi folosesc experiența acumulată în zona de consultanță de business, antreprenoriat și comunicare pentru o schimbare profundă în Bine.

Erika-Andrasi-FCBV

Erika Andrási

Manager Programe

Îmi place să stau de vorbă cu oamenii, să îi cunosc, să aflu opiniile lor și să le înțeleg convingerile. Cunoscându-ne mai bine putem realiza conexiuni fantastice. Ideile se împletesc, se multiplică și se nasc noi planuri, rolul acestora fiind îmbunătățirea vieții, a mediului înconjurător. Minunile se pot naște în fiecare zi… depinde de noi, dacă vrem să le creăm și să le admirăm. Puterea unei comunități stă în puterea membrilor ei de a-și înțelege nevoile, de a se implica și de a-și transpune viziunea în realitate. Iar acest lucru depinde de fiecare dintre noi. Eu în asta cred.

Ines-Nagy-FCBV

Ines Nagy

Program Manager

Am convingerea că orice experiență devine valoroasă atunci când este împărtășită, ca atare sunt dornică să asimilez cât mai mult, îmi place să mă expun la contexte și provocări noi, pe care sa le pot valorifica. Îmi doresc ca întreaga mea experiență să-și aducă aportul în comunitate și să las o amprentă în urma mea. Aspir să cunosc lumea întreagă, de la volanul propriei mașini, mă pasionează ineditul, călătoriile, gastronomia și mă relaxez pescuind alături de cățelul meu.

Aura-Petrașcu-FCBV

Aura Petrașcu

Asistent Programe

Am experiență de project manager în cadrul diverselor festivaluri culturale locale în ultimii 10 ani, cu implicare în comunitatea locală și sprijinirea evenimentelor incluzive pentru artiști și organizații locale. Fiind pasionată de construirea și menținerea unor legături interculturale, m-am bucurat să preiau rolul de Asistent programe în cadrul Fundației Comunitare Brașov din aprilie 2025. Când nu sunt alături de echipă, pedalez pentru comunitatea biciclistelor brașovene, în timpul liber creez fotografii cu gust din rolul de fotograf culinar.

Membri Board

Membrii boardului Fundației Comunitare Brașov sunt lideri dedicați, cu viziune, care ghidează direcția strategică a fundației. Cu experiență în domenii diverse și o profundă înțelegere a nevoilor comunității, ei contribuie activ la consolidarea unei fundații solide, transparente și relevante. Prin implicarea lor, sprijină dezvoltarea pe termen lung a programelor care aduc valoare reală în județul Brașov.

Oana-Sava-FCBV

Oana Sava

Președinte

Am peste 10 ani de experiență în marketing și management. În aria filantropiei și a voluntariatului mă învârt din aceeași perioadă.Am fost președinte al AIESEC filiala Brașov, coordonator de evenimente al Asociației 11even, acum sunt mamă și director la TeaGarden.

Nicoleta-Chichernea-FCBV

Nicoleta Chichernea

Vicepreședinte

Sunt „adoptată” de Brașov și am descoperit, în cei aproape 20 de ani de când locuiesc aici, oameni minunați și locuri de neuitat. Am fost primită aici cu bucurie, iubire, înțelegere și respect și îmi doresc să întorc și eu comunității măcar o parte din darurile pe care le-am primit. Fundația Comunitară Brașov este acel loc în care educația, valorile și dorința mea de a ajuta și-au găsit răspuns și rezonanță. Sunt onorată să fac parte din Board și preiau funcția de vicepreședinte cu smerenie, speranță și determinare.

Ioana-Daia-FCBV

Ioana Daia

Trezorier

Am avut nevoie de mulţi ani pentru a-mi descoperi pasiunea faţă de proiectele antropologice şi de voluntariat, care au devenit ulterior o constantă în viaţa mea. Simt acum nevoia de a trece la o etapă superioară, în care totul să se întâmple la un nivel profesionist şi, mai ales, în Braşov, judeţul în care m-am născut.

Antoneta-Galeș-FCBV

Antoneta Galeș

Membru Board

Am decis să mă dedic consultanței în dezvoltarea oamenilor și a organizațiilor după peste 20 de ani de experiență în domeniu. Până în 2018 am fost director de resurse umane, comunicare și dezvoltare într-o companie importantă din retail. Ca trainer, coach și consultant, toate acțiunile mele sunt îndreptate către crearea unui mediu care să pună în valoare calitățile și punctele tari ale fiecărui om. Consider că sănătatea mentală și emoțională înseamnă starea în care suntem plini de resurse și facem față mai bine încercărilor prin care trecem și suntem mai echipați cu abilitățile necesare de a fi conștienți și de ceea ce e bine în viața noastră. În 2019 am publicat Caietul Fericirii, un instrument pentru creșterea capacității de atenție și observație, de analiză a gândirii, care are drept consecință creșterea nivelului stării de bine.

Istvan-Szabo-FCBV

Istvan Szabo

Membru Board

Sunt facilitator, consultant şi trainer cu o experienţă de 10 ani în dezvoltare comunitară. Sunt membru fondator al Asociaţiei Consultanţilor în Dezvoltare Comunitară, managerul firmei Erudis Consulting și Project manager la Fundația Kalnoky.

Cristian-Mușa-FCBV

Cristian Mușa

Membru Board

Am rămas în oraşul în care m-am născut şi pentru că am dezvoltat un ataşament autentic faţă de Braşov. Îmi plac locurile şi oamenii în mijlocul cărora trăiesc şi mă bucur să pot facilita acţiunile care înfrumuseţează faţa şi sufletul oraşului. Consider că în cadrul acestei fundaţii am ocazia să învăţ din experienţa celor care au reuşit deja aceste lucruri şi găsesc mediul propice propriilor acţiuni.

Membri fondatori

Membrii fondatori ai Fundației Comunitare Brașov sunt cei care au pus bazele unei idei curajoase: aceea că schimbarea pornește din comunitate, cu oameni care cred în binele comun. Prin viziunea, dedicarea și implicarea lor, au creat un cadru în care inițiativele locale pot prinde viață și pot transforma Brașovul într-un loc mai solidar, mai activ, mai conectat. Ei sunt sursa de inspirație care ne motivează să mergem mai departe.

Mihaela-Andries-FCBV-2023

Mihaela Andrieș

Două lucruri mă pasionează în mod special – educația și proiectele comunităților active. Învăţ uşor și lucrez cu spor în contexte în care găsesc oameni generoşi, preocupaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi la care vorba este urmată de faptă. În Fundaţia Comunitară Bucureşti şi apoi în cea din Braşov, am găsit 2 organizaţii vii al căror scop era să mobilizeze energia oamenilor în acte de dăruire şi să creeze comunităţi implicate în viaţa oraşului în care trăiesc. În iulie 2015, când am înființat Fundaţia Comunitară Braşov alături de echipa membrilor fondatori, am pus bazele acestui vis: să creăm o organizație care reuşeşte nu doar să scoată oamenii din impasibilitate, ci le şi oferă un cadru favorabil, resurse şi un impuls motivaţional pentru a-şi pune ideile în practică.

FLorin-Nechita-FCBV

Florin Nechita

Mă bucur să fiu unul dintre profesorii care au pus Braşovul pe harta creativilor din România. Sunt lector în cadrul Facultății de Sociologie și Comunicare, Universitatea Transilvania din Braşov, unde predau cursurile de Marketing, Mijloace de Promovare, Construcția de Marcă și Creație și Producție Publicitară. Sunt autor, coautor și coordonator a șase cărți și suporturi de curs și a peste 20 de articole științifice și prezentări în cadrul unor conferințe naționale și internaționale.

Diana-Țucunel-FCBV

Diana Țucunel

Sunt o persoană veselă, pasionată de fapte bune și mereu în mișcare. Mamă a trei copii, arhitect și om al faptelor bune, sunt interesată de cei din jurul meu și de comunitate. Acum câiva ani, fix de ziua mea, am deschis business-ul la care visam de ceva vreme: Kudia Studio.

Cristian-Mușa-FCBV

Cristian Mușa

Am rămas în oraşul în care m-am născut şi pentru că am dezvoltat un ataşament autentic faţă de Braşov. Îmi plac locurile şi oamenii în mijlocul cărora trăiesc şi mă bucur să pot facilita acţiunile care înfrumuseţează faţa şi sufletul oraşului. Consider că în cadrul acestei fundaţii am ocazia să învăţ din experienţa celor care au reuşit deja aceste lucruri şi găsesc mediul propice propriilor acţiuni.

Istvan-Szabo-FCBV

Istvan Szabo

Sunt facilitator, consultant şi trainer cu o experienţă de 10 ani în dezvoltare comunitară. Sunt membru fondator al Asociaţiei Consultanţilor în Dezvoltare Comunitară, managerul firmei Erudis Consulting și Project manager la Fundația Kalnoky.

Laura-Popeea2-FCBV

Laura Popeea

Sunt pasionată de oameni, de natură, cursuri de călărie sau scris, fac cu încântare tot ceea ce fac și râd mult. Îmi place să cred că inspir oameni prin discursurile motivaționale, traininguri și sesiunile de coaching pe care le susțin, în final prin ceea ce fac și ceea ce sunt. Cred în a dărui şi a trăi viaţa cu bucurie.

Andreea-Vrînceanu-FCBV

Andreea Vrînceanu

Sunt o persoană dornică de aventură și iubitoare de adrenalină, perfecționistă și mereu în mișcare. Sunt pasionată de sport, fapte bune, călătorii și de semeni. Îmi place să mă implic în activități de voluntariat și să mă dedic comunității din care fac parte.

Ana-Precup-FCBV

Ana Precup

Auzisem de braşoveni că sunt o comunitate destul de ermetică şi că nu este uşor să fii acceptat şi integrat în Brasov! Nimic mai greşit! Cu trei ani în urmă îmi făceam bagajele şi plecam din Bucureşti plină de încredere la Braşov unde aveam sa încep o viață nouă. Aici am cunoscut cei mai deschişi oameni, empatici, îndrăgostiți de oraşul lor, dispuşi sa se dedice comunității şi să contribuie la dezvoltarea oraşului.

Oana-Sava-FCBV

Oana Sava

Am peste 10 ani de experiență în marketing și management. În aria filantropiei și a voluntariatului mă învârt din aceeași perioadă.Am fost președinte al AIESEC filiala Brașov, coordonator de evenimente al Asociației 11even, acum sunt mamă și director la TeaGarden.

Valentin-C-Ogner-FCBV

Valentin C. Ogner

Fiind <braşovean> născut şi crescut aici, am un sentiment de apartenenţă bine conturat. Nevoia comunitară pentru o construcţie de felul Fundaţiei Comunitare Braşov e cea care mi-a stârnit direct interesul. Spiritul civic este dezvoltat la nivelul judeţului, dar până într-un anumit punct, şi necesită puţină direcţie şi ocrotire. Spaţiul pentru o mai bună dezvoltare a proiectelor comunitare există.

Ioana-Daia-FCBV

Ioana Daia

Am avut nevoie de mulţi ani pentru a-mi descoperi pasiunea faţă de proiectele antropologice şi de voluntariat, care au devenit ulterior o constantă în viaţa mea. Simt acum nevoia de a trece la o etapă superioară, în care totul să se întâmple la un nivel profesionist şi, mai ales, în Braşov, judeţul în care m-am născut.

Sorin-Peligrad-FCBV

Sorin Peligrad

Sunt fondator al companiei de formare profesională Alchemy Consulting & Training din Brașov. Firma organizează cursuri de comunicare, NLP, responsabilitate socială, antreprenoriat și evenimente din zona de dezvoltare personală și de business. Inovația mea este introducerea conceptului de „trainer-alchimist” – persoana care dezvoltă abilități la sine și la cei din fața sa.

Alina-Moldovan-FCBV

Alina Moldovan

Sunt într-o continuă căutare și descoperire de Sine și de Ceilalți, uneori epuizantă, însă cel mai adesea profund împlinitoare. Activez în roluri multiple, care adeseori se suprapun într-un melanj unic și provocator: cetățean, membru fondator al Fundației Comunitare Brașov, psihoterapeut, fiică, mamă și soție. Am adânc înrădăcinat sentimentul apartenenţei la acest oraş, pe care îl iubesc, a cărui parte mă consider și cu care am dezvoltat o relație pe termen lung. Mă conține, e răbdător și suportiv, nu-mi cere fidelitate, pentru că își e autosuficient și știe că mă voi întoarce. Este aici de prea multe vieți, timp în care și-a creat-o pe a lui – proprie, vie, completă. Istorie după fiecare colț, prea multă, poate. Enclave de post-prezent în beciuri și hale, oameni noi și conștienți de ei și de ceilalți. Cred că Braşovul are potențialul de a deveni unul din cele mai frumoase orașe din țară, estetic şi uman. Pentru ca acest lucru să devină realiate, e important să trecem la acţiune și să contribuim la evoluţia pe care comunitatea noastră o merită!

Anca-Gansca-FCBV

Anca Gânscă

Sunt cu sufletul și cu acțiuni concrete alături de Fundație încă de la începuturi, fiind membru fondator, iar mai apoi, membru board timp de 5 ani. 

În 2024, am preluat, pe lângă rolul de Coordonator Comunicare și pe cel de Director Dezvoltare. Sunt pasionată de oameni, călătorii, comunicare și mereu interesată de dezvoltarea personală, a mea, dar și în general a celor din jurul meu. Îmi place să mă implic și să particip activ la proiecte în comunitate. De-a lungul timpului, am făcut voluntariat și am luat atitudine de aproape fiecare dată când am înțeles că numai acționând pot schimba ceva.

Mă consider un om de comunitate și îmi folosesc experiența acumulată în zona de consultanță de business, antreprenoriat și comunicare pentru o schimbare profundă în Bine.

Foști membri ai echipei

Foști membri ai echipei care și-au adus contribuția la realizările Fundației Comunitare Brașov

Laura-Popeea2-FCBV

Laura Popeea

Membru fondator, Director Executiv august 2018 - ianuarie 2024

Mi-am îndeplinit misiunea de a crește Fundația Comunitară Brașov și impactul ei în comunitate în cei 5 ani și jumătate în care am fost directorul executiv al organizației, perioadă în care m-am implicat cu mare dedicare, pasiune, profesionalism, viziune și leadership. Am crescut programe, parteneriate, am creat și am cultivat conexiuni și relații la nivelul comunității și am condus organizația în perioada unor crize globale precum pandemia Covid și războiul din Ucraina, asigurând nivelul de agilitate și adaptabilitate organizaționale necesare. În perioada iunie 2018- decembrie 2023 cât am fost liderul fundației, organizația a crescut de 10 ori în ceea privește fondurile atrase, oferind o susținere financiară în valoare de 5.469.000 lei către 248 de proiecte comunitate prin mobilizarea a 12.000 de donatori individuali, a 110 donatori corporate și a 7 finanțatori. Am contribuit într-un mod relevant și valoros alături de membrii echipei executive, dovedind o reziliență și o motivație ridicate și fiind în același timp loială propriilor valori: onestitate, integritate, bucurie, bunătate și armonie.

Mihaela-Andries-FCBV-2023

Mihaela Andrieș

Membru fondator, Director Executiv - iulie 2015 - aprilie 2018

Două lucruri mă pasionează în mod special – educația și proiectele comunităților active. Învăţ uşor și lucrez cu spor în contexte în care găsesc oameni generoşi, preocupaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi la care vorba este urmată de faptă. În Fundaţia Comunitară Bucureşti şi apoi în cea din Braşov, am găsit 2 organizaţii vii al căror scop era să mobilizeze energia oamenilor în acte de dăruire şi să creeze comunităţi implicate în viaţa oraşului în care trăiesc. În iulie 2015, când am înființat Fundaţia Comunitară Braşov alături de echipa membrilor fondatori, am pus bazele acestui vis: să creăm o organizație care reuşeşte nu doar să scoată oamenii din impasibilitate, ci le şi oferă un cadru favorabil, resurse şi un impuls motivaţional pentru a-şi pune ideile în practică.

Alina-Moldovan-FCBV

Alina Moldovan

Manager program pilot Științescu

Sunt într-o continuă căutare și descoperire de Sine și de Ceilalți, uneori epuizantă, însă cel mai adesea profund împlinitoare. Activez în roluri multiple, care adeseori se suprapun într-un melanj unic și provocator: cetățean, membru fondator al Fundației Comunitare Brașov, psihoterapeut, fiică, mamă și soție. Am adânc înrădăcinat sentimentul apartenenţei la acest oraş, pe care îl iubesc, a cărui parte mă consider și cu care am dezvoltat o relație pe termen lung. Mă conține, e răbdător și suportiv, nu-mi cere fidelitate, pentru că își e autosuficient și știe că mă voi întoarce. Este aici de prea multe vieți, timp în care și-a creat-o pe a lui – proprie, vie, completă. Istorie după fiecare colț, prea multă, poate. Enclave de post-prezent în beciuri și hale, oameni noi și conștienți de ei și de ceilalți. Cred că Braşovul are potențialul de a deveni unul din cele mai frumoase orașe din țară, estetic şi uman. Pentru ca acest lucru să devină realitate, e important să trecem la acţiune și să contribuim la evoluţia pe care comunitatea noastră o merită!

Gabriel-Bălănescu-FCBV

Gabriel Bălănescu

Director Executiv - mai - iulie 2018

Sunt Doctor Antropolog, Sociolog, cu un MBA în marketing. Soț, tată, Brașovean prin adopție, după ani de străinătate și viață corporatistă. Cred că oamenii sunt în esență buni, circumstanțele însă curbează comportamente, noi ceilalți avem nevoie să le prevenim, să readucem zâmbetul pe buze tuturor. A exista în bunătate este mai ușor. Sunt pasionat de fotografie și asta îmi dezvoltă capacitatea de a observa oamenii. Este calea cea mai sigură către esența noastră, să privim fără să judecăm

Andreea-Herțanu-FCBV

Andreea Herțanu

Coordonator program Științescu

Sunt o persoană dinamică și mereu în continuă mișcare. Sunt pasionată de călătorii, aventură, iarnă și educație, așa că încerc să le îmbin cât de bine pot atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.

Alice-Radu-FCBV

Alice Radu

Asistent administrativ

Sunt o persoană dinamică, creativă, perseverentă și practică. Pasionată de oameni, de fapte bune și de un stil de viață sănătos. Dornică de cunoaștere, dezvoltare personală și profesională. Îmi place să mă implic în activități de voluntariat pentru a ajuta la crearea unui mediu mai propice dezvoltării noastre armonioase. Iubesc pădurea, locul unde îmi găsesc liniștea interioară și în egală măsură ador plimbările prin oraș, să descopăr străzi sau locuri noi și să le aflu povestea.

Flavia-Stamate-FCBV

Flavia Stamate

Coordonator programe și comunicare

Pasionată de experiențe narative, vizuale și auditive. De comunicare, de oameni, artă, fotografii, călătorii prin lumea largă și filantropie. O fire deschisă și curioasă, plină de vivacitate, simț organizatoric și estetic, cu dorința de a-și depăși limitele și de a-și îmbogăți experiențele, perpetuu în căutare de proiecte interesante cărora să își dedice entuziasmul și abilitățile.

Oana-Cristea-FCBV

Oana Cristea

Asistent administrativ

După 13 ani de experiență în marketing la companii din țară și din străinătate, mi-am dorit să dăruiesc mai mult celor din jur, implicându-mă activ în voluntariat și în proiecte care au impact în societate, lăsând în urma mea o lume mai bună decât am găsit-o. Sunt o fire sociabilă și creativă, care iubește natura, arta și călătoriile dar și mai mult îmi place să lucrez cu oamenii și accept provocarea de a contribui la fericirea lor.

Oana-Clinciu-FCBV

Oana Clinciu

Manager programe și coordonator comunicare

După 25 de ani de Iaşi şi unul de Bucureşti, Braşovul a venit ca o opţiune firească, regăsind aici multe dintre lucrurile de care mă ataşasem în primele două oraşe. În toată această călătorie, pasiunea pentru marketing mi-a condus cariera şi m-a motivat să supravieţuiesc în mediul corporate, mediu în care nu am putut fructifica la maxim structura mea creativă şi emoţională. Astfel, din 2013 am decis să activez ca freelancer pe project management şi marketing management, având colaborări în UK şi Franța. Cred în puterea Binelui şi a impactului pozitiv al efectului de undă.

Ioana-Gabriela-Brașoveanu-FCBV

Ioana Gabriela Brașoveanu

PR Manager

Sunt pasionată de tot ceea ce se poate crea prin puterea cuvântului. Îmi place să ofer oamenilor perspective diferite asupra experiențelor trăite, folosind darul vorbirii și al comunicării. Îmi place să ascult activ, să transform, să mi pun amprenta personală în tot ceea ce fac. Iubesc oamenii și călătoriile, animalele și psihologia. Tot ceea ce am clădit până acum a fost făcut în jurul unor valori pe care le-am stabilit călăuzitoare în viaţa mea: verticalitatea, dăruirea, responsabilitate, armonia interioară, competenţa şi dezvoltarea profesională, calitatea relaţiilor.

Ruxandra-Nițu-FCBV

Ruxandra Nițu

Coordonator programe

Cred în puterea educației, în utilitatea experiențelor variate, a bucuriei noutăților. Îmi plac călătoriile personale, către copilul din noi, indiferent de vârsta pe care o avem. Caut comunicarea transparentă, situațiile win-win și ocaziile în punem în aplicare ceea ce suntem și ceea ce știm. Științescu se așează în tabloul personal ca o piesă de puzzle mult așteptată și abia aștept să fiu sprijin în aventurile STEAM  ale celorlalți.

Veronica-Niste-FCBV

Veronica Niste

Program Manager Științescu

Visul de a face parte dintr-o comunitate frumos închegată și dorința de a o susține le-am avut, cred că de peste 16 ani. Am visat și la o educație holistică, integrată, liberă pentru copiii mei și am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a susține diverse proiecte educaționale. Acum Cineva mi-a adunat dorințele și le-a aranjat așa încât să devină o misiune, motiv pentru care sunt profund recunoscătoare.Nu cred în coincidențe, ci am convingerea că lucrurile curg exact cum ar trebui, astfel încât fiecare să ne îndeplinim rolul pe Pământ. Cred cu tărie că dacă vom acționa împreună putem aduce o schimbare semnificativă în viețile noastre și ale copiilor noștri.

Irina-Damian-FCBV

Irina Damian

Manager Comunicare

Fără să am o preferință clară, recunosc că scriu emailuri despre contracte cu aceeași plăcere cu care gândesc comunicate de presă.  Am făcut slalom prin advertising, edituri, galerii de artă până am ajuns în ong-uri cu focus pe educație prin cultură. Acolo m-am îndrăgostit iremediabil de proiectele făcute cot la cot cu oamenii din comunitate și n-am mai putut face altceva. Îmi place să construiesc povești, să le spun mai departe și cred că fiecare proiect bun aduce cu sine o poveste care va fi spusă și peste 10 ani.

Simona-Ciuraru-FCBV

Simona Ciuraru

Program Manager Fondul pentru un viitor mai bun în comunități

Sunt fascinată de oameni, povești, istorie și cărți. Îndrăgostită de călătorii, cafea și muzee. Entuziasmată de idei, proiecte și management. Curioasă despre ce se întâmplă în jur și despre cum pot contribui. Încrezătoare în puterea lucrurilor mici.

Află mai multe despre

Fundația Comunitară Brașov

Susține programele noastre