Ce spun prietenii noștri

Testimoniale

În Fundația Comunitară Brașov, filantropia nu înseamnă doar sprijin financiar – înseamnă încredere, colaborare și visuri împărtășite.

Fiecare proiect susținut spune o poveste despre oameni care au crezut că se poate mai bine. Pe această pagină, beneficiarii și prietenii fundației dau glas recunoștinței, împărtășesc ce a însemnat sprijinul primit și cum a contribuit la transformarea ideilor în realitate. Pentru că, dincolo de cifre și rapoarte, adevărata măsură a impactului nostru este în inimile celor pe care i-am atins împreună.

Testimoniale Grantees

Dorim să exprimăm întreaga noastră recunoștință echipei Fundației Comunitare Brașov pentru sprijinul extraordinar oferit proiectului Super Bunici. Datorită implicării și profesionalismului de care ați dat dovadă, această inițiativă a înflorit de la o idee într-un proiect cu adevărat semnificativ pentru seniorii comunității noastre. Fundația nu doar că ne-a oferit suportul necesar prin programul Brașov Heroes unde am participat la 2 ediții, ci și încrederea că putem aduce o schimbare reală. Implicarea voastră și ghidajul prompt pe care l-ați oferit cu profesionalism pe tot parcursul pregătirii și implementării proiectului ne-a inspirat să depășim orice obstacol, iar rezultatele sunt evidente: viețile a peste 100 de seniori din comunitatea Brașovului, participanți la ateliere Super Bunici, au fost îmbunătățite. Vă mulțumim din suflet pentru dedicare, viziune și încrederea pe care ni le-ați oferit! Cu ajutorul vostru s-a creat echipa Super Bunici. Este o dovadă că susținerea și colaborarea dintre noi au un impact pozitiv în comunitatea brașoveană. Cu recunoștință, Echipa Super Bunici

Simona Piron

Asociația Eduevo - Grantee Brașov Heroes pentru “Super bunici” și colaboratoare moment artistic Cercul de donatori

Începând din 2021, Fundația Comunitară Brașov a fost un sprijin esențial pentru mine, începând cu perioada în care voluntariam pentru refugiații care tranzitau gara Brașov, ajutând aproximativ 600 de persoane pe zi. Fundația a răspuns prompt, oferindu-ne apă, alimente și alte produse necesare. În 2022, am înscris primul proiect la Brașov Heroes și am reușit să strângem fondurile necesare pentru a închiria o casă, oferindu-ne condiții optime de activitate. Rezultatul a fost impresionant: în loc de 25 de copii câți erau în programul nostru în 2021, în 2023 am ajutat 60 de copii, iar acum numărul lor a crescut la aproape 70. În 2024, am înscris din nou un proiect la Brașov Heroes și am reușit să angajăm o învățătoare pentru cei 7 copii înscriși în programul „A Doua Șansă” și pentru alți 8 copii care nu sunt înscriși la școală. Tot datorită programelor Fundației Comunitare, Brașov Heroes și Cercul de Donatori, am acoperit chiria, am asigurat mese calde pentru copii și am oferit ghete noi pentru toți cei 67 de copii. Echipa inimoasă a fundației ne-a fost mereu alături, sprijinindu-ne cu traininguri și sfaturi pe tot parcursul implementării proiectelor. Pentru Casa Bună Sânpetru, Fundația Comunitară Brașov a fost atât finanțator, cât și garantul nostru în comunitate. Cu ajutorul lor, ne-am făcut cunoscuți în comunitatea brașoveană și am reușit să ne extindem proiectele, triplând numărul de beneficiari în doar trei ani. Vă mulțumesc, atât în numele meu, al voluntarilor, cât și al copiilor de la Casa Buna Sânpetru, pentru sprijinul neprețuit oferit!

Angela Moldovan

Asociația Casa Bună Sânpetru - Grantee Brașov Heroes și Cercul de donatori

Experiența colaborării cu Fundația Comunitară pentru inițiativa “Cercul de donatori#11” a fost una minunată! Colaborarea pentru evenimentul de strângere de fonduri a însemnat un proces de învățare și o oportunitate de a contribui într- un mod semnificativ. Am avut șansa de a lucra alături de oameni talentați, fiecare aducându-și propriul set de abilități și perspective. Aceasta ne-a reamintit importanța comunicării clare, a înțelegerii reciproce și a adaptabilității. De asemenea, am putut să observăm cât de valoros este să colaborezi pentru a atinge obiective comune, fiecare contribuind cu ceea ce știe mai bine, ceea ce duce la soluții inovative și rezultate de excepție. Munca întregii echipe a rezultat un eveniment extraordinar, plin de energie pozitivă, unde au fost strânși doar Oameni de Bine! Doresc să exprim în numele echipei Asociației Lut, cele mai sincere mulțumiri pentru sprijinul generos pe care l-am primit, prin sponsorizarea și încrederea acordată. Grație contribuției întregii echipe, am reușit să implementăm un proiect care are la bază un concept nou pentru a fi alături de mamele internate în spitale alături de copilași pe perioade lungi de timp. Sprijinul oferit nu doar că a fost esențial pentru implementare, dar a demonstrat și un angajament autentic față de dezvoltarea comunității și a valorilor pe care le promovăm. Apreciem profund încrederea acordată și suntem recunoscători pentru tot ce am reușit să construim împreună. Mulțumim încă o dată pentru implicare și pentru că ne-ați fost alături în acest demers! Suntem încrezători că împreună vom putea dezvolta proiecte și inițiative și mai ambițioase, cu un impact semnificativ pentru comunitate și pentru domeniul nostru de activitate. Vă mulțumim încă o dată pentru încredere și abia așteptăm să continuăm această colaborare de succes!

Ana-Miruna Savu

Fondator Asociația Lut - Grantee Cercul de Donatori

2025 este anul în care, grație încrederii oferite de oamenii buni de la Fundația Comunitară Brașov, Asociația ALMA aduce și în Brașov programele de recuperare fizică pentru pacienții care au terminat perioadele lungi și grele de tratamente oncologice. A fost un mare privilegiu să construim împreună Programul de Consiliere și Terapie pentru pacientele diagnosticate cu Limfedem. Profesionalismul, empatia și deschiderea către cauza persoanelor cu afecțiuni grave, de care au dat dovadă partenerii noștri, ne onorează, ne obligă și, în același timp, ne dau speranțe că vom continuă să implementăm în comunitatea brașoveană și alte proiecte pentru sănătatea membrilor ei. Mulțumesc!

Alina Botezatu

Asociația ALMA - Grantee Cercul de Donatori

Datorită Programului Științescu am pus bazele unui club de robotică pentru 600 de elevi care învață la Școala Gimnazială Hălchiu din județul Brașov și 15 profesori au participat la traininguri interactive prin care au descoperit cum să integreze imprimanta 3D, kit-urile Lego Spike, micro:biții și limbajul de programare vizuală Scratch la orice materie. Succesul proiectului nostru a fost posibil pentru că Fundația Comunitară Brașov oferă mai mult decât o simplă finanțare prin programele derulate, oferă flexibilitate, înțelegere și sprijin pe parcursul întregului proces. A fi parte din Comunitatea Științescu înseamnă a avea acces la o sursă continuă de învățare și motivație pentru a duce la bun sfârșit orice îți propui. Vă mulțumim!

Ana Stamatescu

Grantee Științescu 5.0, Coordonator al Grupului de Inițiativă Caravana cu Lilieci

2023 a însemnat pentru Asociația Grow and Know, al 4-lea an în care am colaborat cu Fundația Comunitară Brașov. Am desfășurat trei proiecte cu finanțarea Fundației, finalizarea implementării proiectului înscris la Brașov Heroes 2022 și cele două proiecte noi, pe care încă le avem în desfășurare: Brașov Heroes 2023: Clubul Micilor Cititori și Cercul de Donatori 2023: Psiholog în Școala de la Sat, ambele în Budila. Am apreciat și anul acesta profesionalismul, sprijinul necondiționat și deschiderea echipei Fundației Comunitare Brașov, acest colectiv reprezintă un model pentru orice fundație comunitară din țară, dar și pentru orice partener pe care îl poate avea un ONG. Mulțumim!

Andrei Vatră

Grantee Brașov Heroes#10 și Cercul de donatori #11, Membru Fondator al Asociației Grow&Know - Creștere și Cunoaștere

Uneori este incredibil cum lucrează universul ca să potrivească lucrurile! Științescu Hub a apărut în viața Fundației Comunitare Cluj exact când am realizat că unele din proiectele din Științescu clasic merită să ajungă la mai mulți elevi, pentru că pot produce o schimbare la nivel de sistem. Spusă cu voce tare, această posibilitate a întâlnit și oportunitatea – un program pe care Fundația Comunitară Brașov îl implementa deja de câteva ediții și care căuta căi de extindere în alte județe. Iar ceea ce s-a întâmplat mai departe – comunitatea care s-a născut în jurul Științescu Hub, schimbul de experiență al mentorilor din cele două județe și posibilitatea de a duce proiectul nostru de succes, Caravana Love Science, în județul Maramureș, unde, în două zile, am atins peste 100 de copii din Vișeu de Sus, Ocna Șigatag și Merișor, sunt doar o confirmare a potențialului rețelei de fundații comunitare. O rețea care nu doar că se reglementează, aliniindu-se acelorași standarde, dar și evoluează constant, testând și promovând modele de intervenție care au cu adevărat impact în comunitate.

Elena Berbecuț

Director Fundația Comunitară Cluj - Grantee Științescu HUB Cluj

Training-urile au fost deosebite pentru mine pentru că am văzut cum, prin joacă, ne putem da seama de conexiuni logice, dar și de importanța pe care o are tehnologia în viața noastră de cadre didactice. Pe mine m-a ajutat mult formatul training-urilor, lucrul în echipa care ne-a încurajat să ne și apropiem, dar care ne-a facilitat și înțelegerea a ceea ce lucrăm. A fost o experiență minunată și aș repeta-o oricând!

Mădălina Ioana Comșa

Pedagog participant la trainingurile organizate în cadrul proiectului Științescu HUB

Participarea la Brașov Heroes, ediția a 10-a constituie un moment de referință pentru Asociația Bastonul Alb, care a demarat un proiect de mare anvergură, Călătorie spre incluziune. Acesta a însemnat pentru mulți dintre beneficiarii nevăzători ieșirea din izolare, oportunitatea de a cunoaște oameni noi, de a petrece timpul împreună și de a dezvolta abilitățile de viață independentă. Același proiect a fost un impuls pentru un grup de inițiativă format din 3 membri activi nevăzători care au dorit să ajute în continuare alți 7 nevăzători din Comunitatea Brașoveană să-și capete autonomia. Prin oferirea unor telefoane mobile accesibilizate și a cursurilor de utilizare a tehnologiei asistive, Proiectul Pași spre independență,care se află în acest moment în derulare, va schimba în bine viețile unor nevăzători dornici să-și depășească limitele. Mulțumim pe această cale Fundației Comunitare Brașov pentru susținerea constantă acordată pe toată perioada derulării Proiectelor, începând cu promovarea, continuând cu perioada strângerii de fonduri și culminând cu implementarea lor

Asociația Bastonul Alb

Grantee Brașov Heroes #10

Am avut privilegiul de a colabora cu Fundația Comunitară Brașov în cadrul mai multor proiecte comunitare și a fost o experiență incredibil de îmbucurătoare. Dedicarea fundației pentru ridicarea comunității din Brașov este cu adevărat impresionantă. Încă de la început, Fundația Comunitară Brașov a dat dovadă de o înțelegere profundă a contextului local și de un angajament autentic de a aborda problemele sociale presante. Profesionalismul, entuziasmul și spiritul de colaborare al echipei lor au făcut ca lucrul împreună să fie un efort transparent și productiv. Prin sprijinul și îndrumarea lor, am reușit să punem în aplicare inițiative de impact care au adus beneficii directe populațiilor vulnerabile din comunitatea noastră. Mai mult, abordarea lor merge dincolo de simplul sprijin financiar. Fundația Comunitară Brașov se implică în mod activ cu părțile interesate, încurajează parteneriatele și împuternicește organizațiile locale să genereze schimbări pozitive. Accentul pe care îl pun pe construirea de soluții durabile asigură că impactul investițiilor lor se resimte pe termen lung. În colaborarea noastră cu Fundația Comunitară Brașov, nu numai că ne-am atins obiectivele proiectului, dar am creat relații durabile și am învățat lecții valoroase. Le suntem recunoscători pentru sprijinul lor și așteptăm cu nerăbdare să continuăm parteneriatul nostru pentru a crea împreună un viitor mai luminos pentru comunitatea brașoveană.

Asociația SCUT

Grantee Cercul de donatori #11

Testimoniale Parteneri

Mă bucur că am avut ocazia de a face parte, în anul 2023, din echipa desemnată de Fundația Comunitară, mai exact în programul Sportul pentru toți, pentru a juriza proiectele depuse. O activitate care s-a dovedit a fi una transparentă, cu o procedură clară, termene realist stabilite și un borderou de notare a punctajelor foarte minuțios întocmit. Membrii juriului au dat dovadă de profesionalism, obiectivitate și implicare, fiecare venind în final cu observații pertinente. Lăudabil efortul tuturor celor implicați și as încuraja activitatea organizatorilor, ca dincolo de provocările financiare, logistice , de timp și energie, să se continue aceste acțiuni pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Succes!

Ovidiu Florin Tripșa

Inspector Școlar General Inspectoratul Școlar Județean Brașov - membru juriu Sportul pentru toți

În calitate de Ambasador al Cercului de Donatori am ales să mă alătur și să susțin această inițiativă remarcabilă pentru o serie de motive profunde și personale. Acest Cerc reprezintă pentru mine nu doar o colectivitate de oameni uniți prin generozitate, ci o veritabilă familie care își propune să aducă schimbări pozitive în comunitatea noastră.

Am fost întotdeauna convinsă că puterea exemplului personal este cea mai sinceră formă de influență. Prin implicarea mea în acest Cerc, îmi doresc să inspir pe oricine către un act de bunătate, să demonstrez că împreună putem să construim punți peste dificultăți. 
Alegerea mea de a ajuta și de a sprijini vine dintr-o convingere profundă că fiecare dintre noi poate fi un agent al schimbării. Fie că este vorba de educație, sănătate, sprijin pentru persoanele defavorizate fiecare proiect susținut de Cercul de Donatori are potențialul de a aduce o diferență semnificativă. Este o onoare să fac parte din această mișcare de solidaritate și să contribui, chiar și într-o mică măsură, la binele comunității noastre.

Împreună, suntem mai puternici și mai capabili să facem față provocărilor, să construim un viitor mai bun pentru toți.

Laura Morariu

Ambasadoare Cercul de donatori#11

Deși nu sunt la prima colaborare cu Fundația Comunitară Brașov, am fost la prima interacțiune din rolul de jurat, în cadrul Fondului Științescu, și așa cum m-am obișnuit, am fost întâmpinată cu același profesionalism, dedicare și bună dispoziție specifică oamenilor minunați care dau viață și suflu Fundației Comunitare Brașov. Cred că fără Fundația Comunitară și fără Fondul Științescu multe visuri ar fi rămas doar în mintea și sufletele tinerilor participanți. Cred că viețile beneficiarilor nu ar fi fost la fel de bogate și transformate înspre bine, înspre o înțelegere și o integrare mai bună a tehnologiei în viețile lor, mai ales în contextul digitalizării, interdisciplinarității și utilizării inteligenței artificiale - toate subiecte de impact și necesare în zilele noastre. Datorită Fundației Comunitare, nu doar că multe dintre aceste idei au prins formă și au primit fondurile necesare implementării lor, însă au primit și multă susținere, încurajare și claritate încă din faza de elaborare a proiectelor și cred că asta e o investiție pe termen lung, în toți participanții, care indiferent de premiul câștigat, au învățat cum să-și concretizeze ideile, să le prezinte și să își susțină viziunea. Mulțumesc pentru ocazia de a descoperi toți acești oameni creativi și implicați, care îmi dau multe speranțe de viitor. La cât mai mult impact!

Nadia Simona Comanici

Learning & Development Manager Pentalog Romania - membru juriu Științescu 5.0

Științescu 6.0 a venit cu multe schimbări. Schimbări în primul rând pentru noi, la această ediție fiind implicați printr-un nou Brand – Eviden, dar mai ales schimbări pentru el - domnul ăsta năstrușnic care și în 2023 l-a luat în brațe pe ”Fii Curios” și a adunat în jurul său oamenii care să facă lucrurile potrivite pentru a construi mai departe pe temeinica sa fundație așezată încă din 2018. Astfel, alături de Fundația Comunitară Brașov am reușit să implicăm potențiali beneficiari ai Hub-ului și să facem ateliere de co-design pentru a determina cea mai bună cale prin care să putem crește împreună ca proiect, ca adresabilitate, dar mai ales ca și comunitate. Cum să devenim un ecosistem și mai prosper, și mai sustenabil. Și cum mai bine să facem asta decât să îndrăznim să dăm frâu imaginației și să găsim modalități de integrare a tehnologiilor noi: inteligență artificială, IoT, machine learning în viitoarele meserii cotidiene. Să ne întrebăm cum va fi grădinarul de peste 10 ani, cum va lucra gospodarul viitorului, ce aptitudini trebuie să aibă meșterul viitorului. Și am găsit răspunsuri fantastic de frumoase în proiectele care au aplicat pentru Hub. Proiecte despre care vă invit să citiți și în acest raport. Pentru Eviden și Fundația Comunitară Brașov, 2023 a fost un an aparte, un an frumos care a încununat colaborarea noastră de până acum, un an în care am consolidat și mai mult parteneriatul nostru. Iar asta ne-a permis să îndrăznim să facem lucrurile potrivite pentru a crește împreună și în 2024. Râmânem curioși.

Andrei Dumbravă

Global Domain Solution Architech Eviden Global Presales

Parteneriatul dintre Cartier Coresi și Fundația Comunitară Brașov a crescut în toți acești ani în cadrul a două programe emblematice dedicate comunității, Brașov Heroes și Cercul de Donatori. Ne bucurăm să ne punem energia într-un parteneriat solid, matur, care creează valoare adaugată pentru un Brașov sănătos în prezent și viitor. Cartier Coresi are la bază valori similare și același ADN puternic ca Fundația: aducerea împreună a oamenilor, mobilizarea comunităților, crearea și oferirea de servicii în beneficiul bunăstării locuitorilor și pentru un Bine mai mare. Împreună, reunindu-ne forțele într-un parteneriat strategic avem încredere că punem cu adevărat în mișcare un eco-sistem integrat, sănătos și atractiv pentru Brașov! De-a lungul celor nouă ani de activitate Coresi a reușit să devină un catalizator comunitar pentru mediul social, cultural, sportiv și de business local din Brașov. În cadrul proiectului, anual, am dezvoltat un ecosistem cu peste 150 de parteneriate constante și am găzduit peste 100 de evenimente locale sau naționale. Dar dincolo de aceste cifre sunt oamenii alături de care creștem comunitățile și contribuim la povestea frumoasă a unui oraș fericit!

Diana Bjoza

Marketing Manager Cartier Coresi

Testimoniale Parteneri Corporate

Coresi susține cu mândrie Brașov Heroes, o inițiativă care reflectă adevăratele valori ale comunității noastre – solidaritatea, empatia și dorința de a construi un viitor mai bun. Implicarea noastră în acest proiect este un angajament față de toți cei care își dedică timpul și energia pentru a face o diferență în viața celor din jur. Brașov Heroes nu este doar o competiție, ci o sărbătoare a eroilor de zi cu zi – acei oameni extraordinari care transformă provocările în oportunități de a ajuta, de a inspira și de a aduce schimbări reale în comunitatea noastră. Pentru noi, cei din echipa Coresi, Brașov Heroes nu este doar un eveniment – este o poveste despre solidaritate, despre cum oamenii pot schimba lumea din jurul lor, pas cu pas, împreună. De-a lungul anilor, am fost martorii unei transformări incredibile în comunitatea noastră, iar implicarea noastră în acest proiect este modul nostru de a mulțumi Brașovului pentru energia sa unică. Coresi este mai mult decât un centru comercial – este un loc al întâlnirilor, al comunității, al responsabilității sociale. Prin sprijinul nostru constant către Fundația Comunitară pentru „Brașov Heroes”, ne dorim să contribuim la crearea unui mediu în care fiecare brașovean să se simtă inspirat să fie mai bun, să ajute și să fie alături de cei care au nevoie. Suntem recunoscători și mândri că putem fi parte din această poveste frumoasă și așteptăm cu nerăbdare să vedem cum fiecare „erou” va continua să lumineze drumul nostru comun.

Diana Bjoza

Marketing Manager Coresi Shopping Resort - co-organizator Brașov Heroes

Am fost încântată să reprezint KUHN România în cadrul jurizării proiectelor Științescu. Este o reală bucurie pentru noi să susținem astfel de inițiative care sprijină educația și inovația. Apreciez enorm implicarea și dedicarea doamnelor din Fundația Comunitară Brașov, care fac o treabă remarcabilă. M-a impresionat diversitatea proiectelor prezentate și am plecat inspirată de creativitatea și pasiunea participanților. Este o experiență care ne dă încredere că viitorul educației tehnice și științifice este pe mâini bune.

Adina Paraschiv

Marketing Specialist KUHN România - sponsor Fondul Științescu

Participarea la Cercul de Donatori a fost pentru noi o experiență cu adevărat specială. Nu doar că am avut ocazia să contribuim la un proiect care rezonează cu valorile noastre, dar ne-am conectat și cu o comunitate pasionată și dedicată schimbării. Alegerea de a susține proiectul a fost ghidată de impactul real pe care l-am simțit și de dorința de a face o diferență, iar relația cu Fundația Comunitară a fost mai mult decât un parteneriat – a fost o sursă de inspirație continuă. Cu Fundația Comunitară, totul s-a simțit firesc: profesionalism combinat cu suflet, exact ce aveam nevoie pentru a crea schimbare. Ne bucurăm că am putut contribui la o inițiativă care face diferența.

Marius Moldovan

Președinte Executiv Transilvania Investments - sponsor Cercul de Donatori

Testimoniale Parteneri Furnizori

În calitate de președinte, alături de Mihai, colegul și prietenul meu din Asociația Carpathian MTB Trails, am avut onoarea și plăcerea de a răspunde provocării de a organiza și coordona traseul și obstacolele încă de la prima ediție a Brașov Heroes. Împreună, am identificat traseul din zona lacului Noua, pe care am amplasat obstacole pentru sportivii și familiile din orașul nostru. Îmi aduc aminte cu mare bucurie de prima ediție a concursului. A fost un moment plin de provocări și emoții, dar și de o satisfacție imensă, alături de toți membrii fondatori ai Fundației Comunitare Brașov. La acea vreme, nu știam exact ce ne așteaptă, dar știam că vrem să creăm o experiență memorabilă pentru toți participanții. Implicarea în organizarea unui astfel de eveniment vine cu multe responsabilități și, evident, cu multe emoții. Ca voluntar și co-organizator, am învățat că pentru a asigura o experiență impecabilă participanților, trebuie să fii atent la fiecare detaliu. De la logistică, până la siguranța curselor, fiecare pas contează. Este o muncă grea, dar când vezi bucuria pe fețele copiilor la finalul curselor, toate eforturile din zilele în care construim și amplasăm obstacolele merită din plin. Provocările sunt multe, iar unele sunt cu adevărat intense. De exemplu, trezirea înainte de răsăritul soarelui pentru a amplasa obstacolele este o rutină pe care am învățat-o pe parcurs. Iar dacă mai adăugăm faptul că obstacolele sau marcajele amplasate cu câteva zile înainte sunt distruse, ne trezim de multe ori că trebuie să le refacem în noaptea de dinaintea concursului și în puținele ore disponibile până la startul competiției. Asta înseamnă să fii pregătit pentru orice, să te adaptezi rapid și să îți menții calmul. Ce mă face să continui? Faptul că, de la an la an, numărul alergătorilor crește, la fel și numărul de cauze susținute și sumele donate. Este o sursă imensă de energie și motivație pentru noi, ca parteneri în organizare, să vedem că fiecare ediție are un impact mai mare și că "Brașov Heroes, cursa cu obstacole a comunității" devine un eveniment din ce în ce mai apreciat de toată lumea. Fiecare ediție a Brașov Heroes este o lecție de viață, o oportunitate de a învăța și de a crește alături de o echipă de oameni minunați. Este o adevărată onoare să fiu parte din acest proiect și să contribui la crearea unor momente speciale pentru familiile și sportivii din Brașov.

Alexandru Gheorghe

Președinte Asociația Carpathian MTB Trails - partener în organizare Brașov Heroes

Colaborarea cu Fundația Comunitară este o adevărată onoare pentru echipa noastră. Este un privilegiu pentru noi să fim parte din organizarea unor evenimente pentru cauzele brașovene, așa că, am fost și mai motivați să punem tot ce avem mai bun în fiecare detaliu al acestora. De la începutul fiecărei colaborări, am simțit nu doar un parteneriat profesional, ci și o legătură profundă, bazată pe încredere și valori comune. Fundația Comunitară nu este doar o organizație dedicată schimbării în bine a comunității, ci o echipă extraordinară care reunește oameni cu o viziune și o misiune clare: de a transforma viețile celor mai vulnerabili. Fiecare eveniment pe care l-am organizat alături de echipă a fost o oportunitate de a contribui direct la acest scop, iar impactul pe care l-am resimțit a fost mult mai profund decât realizările logistice de care ne mândrim. Alegerea de a sprijini Fundația în acest mod a fost una naturală pentru noi, deoarece ne-am regăsit în aceleași valori de transparență, responsabilitate socială și dorință de a face bine. Fiecare eveniment a fost o lecție de umanitate și dedicare, iar experiența noastră de colaborare a fost marcată de profesionalismul echipei Fundației, dar și de o deschidere sinceră către idei noi și soluții creative, care au contribuit la succesul fiecărei inițiative. Suntem profund recunoscători pentru că am avut oportunitatea de a sprijini și organiza evenimente împreună. A lucra cu doamnele de la Fundație a fost o experiență care ne-a îmbogățit atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Ne bucurăm să fim parte din proiecte cu un impact real și suntem încântați de perspectivele de viitor împreună. Mulțumim pentru încredere și pentru că ne-ați permis să contribuim la construirea unui viitor mai bun pentru cei care au cea mai mare nevoie de sprijin.

Silviu Burcin

BFE Solution - Magic Display - Manager & Event Planner - furnizor Brașov Heroes și Cercul de Donatori Brașov

La Qosmo Brașov, credem cu tărie că sprijinul comunității este baza unei societăți mai unite și mai puternice. Alegerea de a susține Cercul de Donatori și Fundația Comunitară Brașov a venit din dorința noastră de a contribui activ la inițiative care creează un impact pozitiv și sustenabil în jurul nostru. Pentru noi, această colaborare reprezintă mai mult decât un parteneriat – este o oportunitate de a ne alinia valorile cu acțiuni concrete care inspiră schimbare și solidaritate. Ne motivează energia celor implicați, pasiunea pentru proiecte autentice și modul în care reușesc să transforme ideile în realitate, pentru binele comun. Suntem onorați să facem parte dintr-un cerc de oameni și organizații care pun suflet în comunitatea noastră. Relația cu Fundația Comunitară Brașov este una bazată pe respect reciproc, încredere și viziune comună și ne bucurăm să putem susține această misiune importantă. Echipa Qosmo Brașov este mândră să contribuie cu pași mici la schimbări mari!

Echipa Qosmo

Partener Cercul de Donatori

Testimoniale Finanțatori

În numele echipei de la People in Need, dorim să exprimăm recunoștința noastră profundă față de Fundația Comunitară Brașov pentru angajamentul și dedicarea lor în parteneriatul nostru din anul 2023. Într-un context marcat de turbulență și nevoi urgente ale persoanelor refugiate din Ucraina, Fundația Comunitară Brașov s-a remarcat ca un partener extrem de implicat și activ în toate aspectele programului BINE 360. Am apreciat în mod deosebit modul în care Fundația Comunitară Brașov a gestionat și îndrumat organizațiile locale pentru utilizarea eficientă a finanțării încredințate. Cu o motivație incontestabilă, Fundația Comunitară Brașov a căutat mereu să învețe și să se dezvolte, cu scopul de a oferi tot suportul necesar organizațiilor locale pentru a-și îmbunătăți serviciile destinate persoanelor refugiate. Acest angajament autentic a contribuit semnificativ la consolidarea și întărirea organizațiilor locale în funcție de nevoile specifice ale comunităților pe care le servesc. Fundația Comunitară Brașov a demonstrat o înțelegere profundă a misiunii programului și a contribuit activ la îmbunătățirea capacităților organizațiilor locale, astfel încât acestea să poată oferi servicii mai bune și mai eficiente pentru persoanele refugiate. Eforturile lor diligente și pasiunea lor pentru această cauză au fost evidente în fiecare interacțiune și decizie luată în cadrul parteneriatului nostru. Suntem încrezători că această colaborare va continua să aducă beneficii tangibile și durabile pentru persoanele refugiate și comunitățile locale în anii următori.

Guillermo Llinás

Country Director, People in Need Moldova Finanţator programul “Bine 360”

Misiunea noastră în responsabilitatea socială este aceea de a crea valoare pe termen lung pentru comunitatea noastră locală. Ne dorim să facem o diferență în comunitatea în care suntem prezenți prin influențarea, dezvoltarea și schimbarea comportamentului social încurajând integrarea prin sport și creând condiții și contexte mai bune de sport. (Move people through the wonders of sport). Programul Sportul pentru toți face parte din strategia de responsabilitate Decathlon România de 4 ani. Suntem tare bucuroși să vedem că anual zeci de mii de elevi beneficiază de condiții mai bune de practica sportivă scopul fiind acela de a reuși în combaterea sedentarismului și a obezității infantile care este o reală problemă în rândul copiilor din România. Multumesc, Fundația Comunitară Brașov! Cu ajutorul vostru am reușit să facem posibilă implementarea acestui proiect și în 2023. Vă felicit pentru rezultatele extraordinare pe care le obtineti în derularea programelor voastre și mai ales pentru dăruirea cu care faceți aceste lucruri!

Iulia Ordeanu

Lider CSR Decathlon România

Cu experiență bogată și abilități remarcabile, membrii echipei Brașov Heroes au demonstrat în mod constant o înțelegere profundă a nevoilor noastre și au furnizat soluții eficiente. Fiind la prima participare la acest eveniment, recomandările primite ne-au ajutat mult pe partea de organizare și mobilizare a echipei. Colaborarea cu echipa de organizatori Brașov Heroes a fost una excepțională și plină de profesionalism. Am avut oportunitatea de a lucra alături de această echipă dedicată și pasionată într-un proiect complex. Suntem recunoscători pentru colaborarea cu această echipă remarcabilă. Vă mulțumim!

Echipa Esdent

Partener Corporate Platinum la Brașov Heroes#10

Testimoniale jurați Fondul Școlilor Active Start-Up

Parteneriatul dintre Țiriac International Foundation și Fundația Comunitară Brașov se materializează prin Fondul Școlilor Active, o oportunitate valoroasă de a activa comunitățile și de a oferi copiilor acces la educație și sport de calitate. Este un program la care lucrăm intens de mai multe luni. A fost o experiență de lucru minunată aceea de a fi membru al juriului Fondului Școlilor Active. Am fost impresionată de dedicarea și de ideile aduse de către echipele care au depus proiecte. Este de admirat cum aceste inițiative locale au răspuns și au îmbinat educația și sportul pentru a crea un cadru cu șanse reale, cât mai bune pentru copiii din comunități vulnerabile. În cadrul Țiriac International Foundation credem cu tărie că investiția în copii și tineri este modul prin care reușim să construim un viitor mai bun. Suntem entuziasmați să vedem cum aceste 5 proiecte start-up vor prinde viață, iar din toamnă, 3 dintre ele vor avea ocazia de a crea impact pozitiv pe termen și mai lung, acesta fiind doar un prim pas spre o transformare mai amplă în comunitățile lor. Există potențial, iar noi suntem fericiți să ajungem în aceste 5 comunități, să susținem inițiativele și să contribuim activ la crearea unui viitor în care fiecare copil are șansa de a se dezvolta cât mai armonios.

Andra Farcaş

Charity Officer Țiriac International Foundation

Participarea în comisia de jurizare a proiectelor depuse la Fondul Școlilor Active a reprezentat o provocare și o revelație. Cunoscând unitățile de învățământ sub aspectul educației formale, m-am bucurat să le văd în ipostaza de candidați care accesează fonduri pentru activități foarte interesante de educație nonformală, demonstrând o profundă cunoaștere a nevoilor comunității căreia îi aparțin. Am avut revelația cunoașterii unor persoane responsabile și atașate de valorile educației moderne, persoane care vin din afara sistemului educațional. Venind dinspre antreprenoriat, universul ONG-urilor etc.colegele mele din comisia de jurizare m-au surprins prin voința lor de a face bine și de a schimba sistemul, de a-l seta, acolo unde e poate, să funcționeze țintit, și concentrat, în folosul comunității de elevi din zone defavorizate. Vă felicit și vă mulțumesc pentru aceste inițiative!

Dr. Molnár Stefánia

Inspector General Adjunct ISJBV

Am fost onorată de a fi cooptată de echipa Fundației Comunitare Brașov, care în parteneriat cu Țiriac Internațional Foundation, a lansat ediția 1.0 a programului Fondul Școlilor Active, pentru evaluarea și selecția școlilor/ asociațiilor, care au depus proiecte în cadrul apelului de Start-Up. În acest context am fost avut plăcerea de a juriza proiectele depuse de școli ale județului Brașov și pot spune că acest proiect este un exemplu remarcabil de implicare, creativitate și impact real în comunitate. Prezentarea clară a proiectelor a venit în sprijinul juraților, care înțelegând nevoile grupului țintă a reușit să evalueze corect și echidistant propunerile. Felicit pe această cale Fundația Comunitară Brașov pentru inițiativă și pentru profesionalism.

Mihaela Zugravu

Inspector școlar pentru învățământul primar, ISJBV

Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră pentru oportunitatea de a face parte din juriul Fondului Școlilor Active, organizat de Fundația Comunitară Brașov. A fost o reală plăcere să contribui într-un proces atât de bine organizat și facilitat. Am admirat profesionalismul echipei Fundației – modul atent în care au creat spațiul potrivit pentru discuții deschise, încurajând exprimarea tuturor opiniilor și integrând cu deschidere feedback-ul primit. Totodată, m-am simțit onorată să fiu alături de un juriu atât de divers, profesionist și dedicat. A fost o experiență valoroasă să luăm împreună decizii în urma unor discuții constructive, flexibile și bazate pe respect reciproc și discernământ. Felicit echipa Fundației Comunitare Brașov pentru modul democratic și transparent în care a fost coordonat întregul proces și pentru contribuția la susținerea unor proiecte educaționale cu sens în comunitate.

Alina Mustață

Mulțumesc Fondului Școlilor Active și Fundației Comunitare Brașov pentru oportunitatea de a fi parte din juriu! A fost o experiență extrem de valoroasă, în care am descoperit proiecte creative și pline de impact. Procesul de jurizare a fost intens, argumentat și plin de învățăminte, iar schimbul de idei cu ceilalți membri ai juriului m-a inspirat și m-a ajutat să învăț lucruri noi. Felicitări tuturor participanților pentru inițiativele lor remarcabile și pentru dedicarea cu care contribuie la dezvoltarea comunităților! Este încurajator să vezi atât de multă pasiune și implicare în educație și schimbare.

Daniel Petrule

Profesor de sport și Director, Școala Gimnazială Sânpetru

În numele beneficiarilor direcți şi indirecți, în numele colegilor din echipa de implementare şi al meu personal, doresc să vă mulțumesc pentru oportunitatea de a fi parte din acest proiect. Căldura cu care ne-ați ghidat, încurajările primite şi sentimentul siguranței pe care l-am resimțit pe tot parcursul colaborării ne-a făcut să ne dorim să mergem mai departe, după fiecare dezamăgire. Vă mulțumesc pentru încrederea investită şi răbdarea infinită de care ați dat dovadă.

Elza Fejer

Profesor Budila

Oameni de Bine

Fundația Comunitară Brașov are un rol atât de important în această perioadă. Prin munca pe care o face zi de zi, ne arată ce înseamnă să fim o comunitate, ce înseamnă să trăim împreună, să luptăm împreună și să avem grijă de cei care au nevoie de grijă. Îmi place să lucrez cu Fundația Comunitară Brașov pentru că aduce la aceeași masă tot ce înseamnă dorință de schimbare în Brașov. Și uitându-te la câte inițiative a susținut și va susține în continuare, Brașovul are foarte mulți oameni buni. Fiecare membru din echipă crede în puterea unei comunități mai unite și nu ai cum să nu te molipsești cu pasiunea lor. Suntem înconjurați de oameni buni și oameni care vor să schimbe tot ce nu merge în jur; nu-i auzim tot timpul, nu-i vedem la televizor, nu fac scandal, însă acești oameni muncesc în liniște. Iar noi și Fundația Comunitară Brașov trebuie să-i susținem!

George Gurescu

Specialist în comunicare - ARC România

Științescu are o capacitate extraordinară de a găsi și împuternici acei oameni de la firul ierbii care vor să dezvolte experiențe inovatoare de educație STEAM în comunitățile lor. După ce am coordonat 7 ani programul internațional de finanțări Meet and Code în România și Republica Moldova, sunt mândră că am avut ocazia de a aduce experiența mea în procesul de alegere a acelor proiecte Științescu 7.0 care vor face o diferență în școli, pentru sute de copii și tineri din județul care m-a "adoptat" cu brațele deschise: Brașov. Mulțumesc și felicitări!

Ana Stamatescu

Trainer STEAM, dezvoltator de programe de educație digitală pentru profesori și tineri, fondatorul Asociației Krontachies - jurat Științescu clasic

Fundația oferă sprijin pentru proiecte care, poate, altfel nu și-ar găsi drumul. Mă surprinde mereu cum o echipă atât de mică reușește să gestioneze atât de multe inițiative și, totodată, să rămână atât de deschisă și prietenoasă. Ce mă impresionează în mod special este faptul că proiectele nu se desfășoară dintr-o inerție a lucrurilor – deși, după atâția ani de activitate, ar fi putut cădea în capcana lui „așa se face”. În schimb, fiecare proiect începe cu o discuție sinceră, atât în echipă, cât și cu stakeholderii, despre „Cum trebuie făcut ACUM?”. Această abordare adaptabilă și prezentă este extrem de valoroasă. Felicit echipa Fundației pentru această atitudine și deschidere. Modul în care știu să implice fiecare voluntar sau partener și să fructifice darurile fiecăruia creează oportunități extraordinare pentru dezvoltarea ONG-urilor și a grupurilor de inițiativă din Brașov. Pentru mine, a fost o bucurie să pot crea, împreună cu Anca, workshopul de comunicare și social media, printre altele. Vorbind despre deschidere, nu pot să nu menționez și gândirea strategică pe care o admir la echipă. Fundația înțelege faptul că fiecare proiect are propria identitate și pregătește terenul astfel încât acest lucru să fie bine definit și exprimat – în design, în comunicare și în toate interacțiunile. Fiecare colaborare este pentru mine o bucurie și o împlinire.

Andreea Dincă

Ambasadoare și colaboratoare în trainingul de pregătire a cauzelor din Brașov Heroes

Implicarea mea ca ambasador vine din dorința de a lăsa în urmă un zâmbet, o inimă mare și sentimentul că împreună putem construi un viitor mai bun! Evenimentul "Brașov Heroes", organizat de Fundația Comunitară Brașov, mi-a oferit de-a lungul ultimilor 8 ani ocazia să contribui la o cauză nobilă, să fiu vocea copiilor din centrele de plasament. Pentru a 6-a oară în 2024, am simțit din nou forța comunității noastre și cât de mult poate conta sprijinul fiecăruia. Împreună cu Cercul de Donatori Brașov, voi continua să fiu aici pentru oamenii care au nevoie, să le oferim speranță, sprijin și încrederea că nu sunt singuri. Fiecare gest, oricât de mic, contează și schimbă vieți. Vă mulțumesc pentru susținere!

Laura Morariu

Ambasadoare Cercul de donatori și colaborator în echipa extinsă Brașov Heroes

Află mai multe despre

Fundația Comunitară Brașov

Susține programele noastre