Dacă în luna noiembrie avem o zi dedicată shopping-ului, precum Black Friday, deja adoptată la nivel internațional, ce ar fi să avem și o zi în care să sărbătorim generozitatea și implicarea socială, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie de ajutor?
Așa s-a lansat în 2012 #GivingTuesday, o mișcare internațională adoptată de peste 90 de tari, o zi în care lumea întreagă se unește pentru a dărui.
În această zi, la Brașov, susținem proiectul ”Intergenerații”, propus de Asociația Diaconia Ajutor Internațional, care aduce împreună copii și vârstnici care lucrează împreună, învață lucruri noi și se ajută reciproc pentru a-şi creea o viață mai bună.
Proiectul “Intergeneraţii” transformă centre de zi de tip afterschool în centre comunitare intergeneraţionale unde voluntari seniori sprijină copiii în realizarea temelor școlare, organizeză și participă împreună la diferite activități, ateliere creative sau cluburi vocaționale.
Proiectul implică 13 vârstnici în activități cu 80 de copii și 25 de tineri susținuți în Centrul de zi Diaconia. Vârstnicii care se implică ca voluntari în program vin cel puțin o dată pe săptămână la Diaconia și desfășoară ateliere de meserii care le dezvoltă abilitățile manuale și îi face conștienți de potențialul pe care îl au.
Dacă îți place proiectul, îl poți susține prin două modalități:
2. vizitând Centrul Diaconia pe str Carieri nr 65, în ziua porţilor deschise „Giving Tuesday”, marţi, 28 noiembrie, între orele 12.00 -18.00. Atunci vei avea ocazia de a-i cunoaşte pe vârstnicii şi copii care lucrează împreună în programul Generaţii şi vei gusta din bunătăţile pregătite de voluntarii care susţin acest program.
*Programul “Generații” este inițiat de Fundația Principesa Margareta a României și este implementat în Brașov de Asociația Diaconia Ajutor Internațional, cu sprijinul Fundației Comunitare Brașov.
Lasă un răspuns