Împreună pentru educație

Fondul pentru Educație

Fondul pentru Educație este o rețea de minți, idei, inimi și proiecte interconectate pentru educație.

Fondul pentru Educație este inițiat de către Fundația Comunitară Brașov cu dorința de a dezvolta un ecosistem de posibilități în educație. Scopul nostru este să contribuim la dezvoltarea unei comunități prospere, unite, sănătoase, generoase și reziliente. 

Credem în puterea lui ÎMPREUNĂ, astfel că orice contribuție, fie ea financiară sau care să ne aducă în contact cu diverse idei de proiecte – sunt binevenite.

Ce ne-am propus

  1. Să dezvoltăm ecosistemul comunitar educațional prin conectarea și asigurarea unui cadru de colaborare cât mai bun pentru toți cei interesați de educația noilor generații.
  2. Să construim un fond de regranting menit să susțină prin finanțări diferitele proiecte educaționale propuse de către organizații neguvernamentale, școli sau grupuri de inițiativă pe tot parcursul anului.
  3. Să asigurăm o bază de date cu resurse accesibile pentru cei interesați, să oferim idei pentru activități educaționale extracurriculare, o bază de date cu acces liber la diferite documente, lucrări și publicații educaționale de interes.

2021

An început

5

Finanțări

4

Școli de vară

Descoperă ce înseamnă Fondul pentru Educație

 

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă atinse în cadrul programului Fondul pentru Educație

Noutăți

Dacă vrei să ne cunoşti,

poţi începe cu echipa Fundației Comunitare Brașov

Susține programele noastre