Prelungire termen aplicații Start up – ediția a doua

Fondul Școlilor Active s-a născut pentru a crea o schimbare reală: un program holistic care îmbină educația, sportul și implicarea comunității pentru un viitor mai bun pentru copii.

Noul termen limită pentru transmiterea scrisorii de intenție este 31 octombrie 2025.

Oferim o finanțare totală de 15.000 de euro pentru 3-5 școli din județul Brașov care au idei de proiecte adresate copiilor de 6-8 ani pentru a combate abandonul școlar. Căutăm inițiative care îmbină creativ activitățile remediale pentru a îmbunătăți cititul, scrisul, socotitul cu cele sportive, pentru a crește interesul celor mici pentru educație.

Programul promovează importanța educației continue și a sustenabilității procesului educațional prin suportul și implicarea activă a mai multor stakeholderi ai comunității.

Inițiativele educaționale propuse în cadrul acestui apel trebuie să fie realizate într-un context comunitar implicând intervenții pe 4 nivele de dezvoltare interconectate axate pe educație remedială și sport:

  1. Dezvoltarea individuală a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, prin intermediul îmbinării activităților remediale cu cele sportive;
  2. Dezvoltarea unei rețele de sprijin pentru cadre didactice și construcția unei comunități profesorale active, angrenată în formare continuă și cu spirit de susținere reciprocă;
  3. Dezvoltarea comunității de părinți pentru susținerea dezvoltării copiilor;
  4. Dezvoltarea comunitară locală în ansamblul ei.

CINE POATE APLICA?

Școlile din județul Brașov care se confruntă cu provocări socio-educaționale.

 

Ghidul aplicantului, toate informațiile de care ai nevoie și formularul unde poți completa scrisoarea de intenție se găsesc mai jos.

GHID – CLICK AICI

FORMULAR – CLICK AICI

 

Dacă ești gata să contribui la această schimbare, nu mai sta pe gânduri! Aplică și transformă o idee într-un Bine mai mare pentru copii.

Hai să punem împreună bazele pentru o educație activă, participativă și cu impact în viețile copiilor! Așteptăm scrisoarea ta de intenție.

Noul termen limită pentru transmiterea scrisorii de intenție este 31 octombrie 2025.

 

Mulțumim cu recunoștință Țiriac International Foundation pentru susținere, profesionalism, dedicare și pentru încrederea că împreună vom construi un viitor mai bun pentru copiii din Brașov!

Împreună construim comunități educate și unite!

No Comments

Post A Comment