
05 Jul Proiecte Științescu clasic 2024-2025
Fondul Științescu este o mișcare națională de reenergizare a educației STEAM care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.
Valorile fondului sunt accesul egal și incluziv în educația STEAM, construirea relațiilor de încredere în comunități, respectiv dezvoltarea curiozității, inovației, pasiunii și al inspirației în rândul copiilor și tinerilor.
Grup de inițiativă În ritm – ”Ritmuri, proporții, armonii”
Proiectul urmărește explorarea ritmului în diverse forme de expresie artistică, dar și în alte domenii cum ar fi matematică, fizică aplicată. Ritmurile sunt o componentă esențială a muzicii, dansului și altor forme de artă, având capacitatea de a conecta oameni, culturi și tradiții. Pe de altă parte ritmul este un element de bază ce poate fi surprins în și în construcții sau chiar în tehnologia aplicată. Aceste multiple aspecte ale ritmului sunt investigate printr-o serie de activități interactive, ateliere și prezentări, care vor include muzică, artă plastică, matematică și analize teoretice. Beneficiarii proiectului sunt elevii claselor primare din Colegiul Național Aprily Lajos , Brașov, în număr de 134 de elevi.
Asociația ArtByte – Expediție în univers
În cadrul proiectului „Expediție în Univers” vor fi organizate 8 sesiuni interactive de planetariu pentru 240 de elevi din două școli brașovene: Școala Hărman și Școala Gimnazială nr. 1 Săcele. Sesiunile vor include proiecții captivante despre astronomie, utilizând echipamente moderne precum videoproiectoare și sisteme de sunet, pentru a transforma orele de științe într-o experiență educațională inedită.
Vor fi create și prezentate 3 povești educaționale interactive despre astronomie, care vor aborda teme precum sistemul solar, găurile negre, descoperirile majore și explorarea spațiului cosmic.
Pe parcursul proiectului, echipa formată din 4 specialiști va colabora cu două instituții de învățământ, având ca beneficiari direcți 240 de elevi cu vârste între 10 și 14 ani. Activitățile proiectului „Expediție în Univers” vor inspira elevii să descopere tainele universului, să exploreze domeniul STEAM și să-și dezvolte curiozitatea pentru știință și tehnologie.
Grup de inițiativă Clubul lui Castoraș – Clubul lui Castoraș – Exploratorii naturii și ai mediului
„Clubul lui Castoraș – Exploratorii naturii și ai mediului” reunește 54 de elevi din clasa a IV-a A și B de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Brașov. Scopul proiectului este de a realiza reconectarea copiilor cu natura și promovarea educației ecologice prin activități interactive și interdisciplinare. Elevii au abordat teme precum ecologia, geografia, științele și artele, îmbinând teoria cu practica: crearea de hărți, folosirea ochelarilor VR, ateliere de pictură și construirea de terarii. Activitatea principală a fost vizita la Casa Castorului din Rucăr, unde au descoperit viața castorilor, impactul acestora asupra ecosistemelor și biodiversitatea Munților Făgăraș. În „Săptămâna verde”, elevii vor deveni ambasadori ai mediului, organizând ateliere pentru colegii mai mici și promovând educația ecologică.
Grup de inițiativă Artissan – Ceramisteria
În educația de azi observăm concentrarea pe acumularea de cunoștințe teoretice și obținerea de rezultate școlare în principal la disciplinele necesare pentru examenele de capacitate și BAC. Elevii lucrează uneori 10 ore pe zi și sunt tot mai obosiți, epuizați, afectați de anxietate și stres.
În același timp, cea mai neglijată arie din educație este cea a sensibilității, a esteticii, a frumosului, a artei. Acea arie care se adresează emoțiilor, care ne relaxează, ne reconfortează și ne dă o stare de bine,
Proiectul constă în organizarea unor ateliere de ceramică pentru 48 de beneficiari cuprinzând 5 tipuri de activități cu lut: turnare, modelaj manual și la roată, sculptură și basorelief, precum și pictură, atat cu culori “la rece” cât și cu tradiționalele vopsele de pământ, care necesită ardere în cuptor. Vor fi create și lucrări din ceramică echipate cu puțină tehnologie.
Nu toți avem talentul marilor artiști, dar practicarea artelor frumoase este deconectată, relaxantă și este important să învățăm și să ne simțim bine.
Grup de inițiativă Transilvania în bucate – „Bucătăria transilvană: de la știință la gastronomie”
Proiectul se adresează celor 26 de elevi de clasa a X-a ai Colegiul Național „Áprily Lajos” din Brașov implicând activități educative în localitățile Brașov și Purcăreni. Scopul proiectului este promovarea tradițiilor gastronomice transilvănene și înțelegerea proceselor științifice implicate în obținerea alimentelor. Activitățile includ realizarea unor proiecte pe tema alimentației sănătoase, experimente chimice despre fermentație (alcoolică, lactică, acetică), ateliere de gătit la restaurantul „Pilvax”, precum și o vizită educațională la o fermă tradițională, unde elevii învață despre producerea brânzeturilor. Ca prim rezultate ale proiectului menționăm: realizarea unui decalog al alimentației sănătoase, bazat pe concluziile elevilor; documentarea și experimentarea unor rețete tradiționale bazate pe fermentație, organizarea unor demonstrații culinare și prezentări educaționale, în scopul diseminării cunoștințelor. Proiectul continuă să dezvolte competențe practice, să stimuleze interesul pentru gastronomia transilvăneană și să creeze oportunități de învățare interdisciplinară.
Asociația Cercetătorii Viitorului – Atelierul Cercetătorii Viitorului: Cum se fac descoperirile științifice?
În Atelierul Cercetătorii Viitorului, 30 de tineri cu vârste între 11 și 18 ani învăța cum să transforme curiozitatea și dorința de cunoaștere în descoperiri științifice concrete. Activitățile au loc la Colegiul Național Andrei Șaguna și Universitatea Transilvania din Brașov, și includ atât instruire teoretică, cât și experimente și studii științifice elaborate de către fiecare din cele 5 echipe a câte 6 elevi. Proiectul oferă tinerilor instrumentele necesare pentru a înțelege și aplica metoda științifică, a descoperi CUM funcționează cu adevărat știința. La final, rezultatele cercetărilor lor vor fi prezentate într-o mini-conferință științifică, în fața colegilor și părinților. Proiectul propun să dezvolte abilități de comunicare, gândire critică și colaborare pentru tinerii participanți.
Școala Gimnazială nr. 5 Săcele – Captarea căldurii din compost
Proiectul desfășurat la Școala Gimnazială nr. 5 implică 25 de beneficiari și urmărește construirea unui compostor experimental conectat la o mini seră, utilizând căldura generată de descompunerea materialelor organice pentru încălzirea apei și demonstrând transferul termic către o sursă utilitară. Activitățile includ sesiuni teoretice despre compostare, procese biologice, montajul sistemului și monitorizarea parametrilor. Scopul proiectului este de a oferi elevilor cunoștințe aplicate despre sustenabilitate, ecologie și transfer termic. Rezultatele vizează înțelegerea proceselor științifice și utilizarea energiei regenerabile.
Grup de inițiativă Impact Școala 2 BV – Păsările – De la realitate la artă, prin cuvânt, culoare, calcule și tehnologie
Cei 45 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 din Brașov pe parcursul celor 6 workshopuri tematice observă, descoperă viața păsărilor printr-o abordare multidisciplinară: biologie, matematică, literatură și educație artistică. Prin această abordare holistică elevii vor experimenta legătura directă între cele învățate teoretic și viața de zi de zi. Integrând practica în procesul de învățare și mai intens vor face o vizită la Ferma Piscicolă Dumbrăvița, respectiv la lacurile Codlea. La finalul proiectului elevii vor transpune cele învățate în aplicația Canva, sub forma unor prezentări.
No Comments