17 Jul Proiecte finaliste Științescu 8.0 Clasic – Perioadă implementare: 2025-2026
Cele 7 proiecte finaliste din Științescu 8.0 Clasic sunt:
1. STEAM prin pădure: de la castor la zimbru, o călătorie de învățare prin educație ecologică, experiența directă și tehnologia implementat de Grupul de inițiativă Clubul lui Castoraș,
2. Astroventura – ateliere practice și sesiuni digitale interactive implementat de Asociația Timp pentru Copii,
3. Atelierul Inginerilor Viitorului: Inginerie aplicată pe patru roți, proiect propus de Asociația Cercetătorii Viitorului,
4. Lempeș – Sala noastră de clasă în aer liber, un laborator dedicat elevilor de clasa a-1-a implementat de Grupul de Inițiativă Alianța Micilor Exploratori,
5. Ciupercile: natură, artă, sănătate, sesiune de workshopuri și ateliere practice implementate de Grupul de Inițiativă Artissan,
6. Step2Science Hackathon este un proiect al Colegiului Național de Informatică Grigore Moisil,
7. Curtea Educațională Verde – De la joacă la știință în spațiu interactiv, proiect al Școlii Gimnaziale nr. 11 Brașov.
Grupul de inițiativă Clubul lui Castoraș
Număr beneficiari direcți: 32
STEAM prin pădure: de la castor la zimbru
Clubul lui Castoraș propune o călătorie de învățare pentru 28 de elevi de clasa a V-a de la Colegiul Național „Unirea” Brașov, îmbinând educația ecologică, explorarea directă și activitățile STEAM. În zona Rucăr–Lerești, elevii explorează două centre educaționale interactive, Casa Zimbrului și Casa Castorului, unde descoperă importanța speciilor-cheie în echilibrul ecosistemelor. Află povestea reintroducerii zimbrului și modul în care castorul transformă habitatele acvatice, creând condiții pentru alte specii.
Proiectul include ateliere precum „De la Atom la Artă” la Muzeul Casa Mureșenilor, un atelier cu ozoboți, o vizită interactivă la Muzeul Sportului și Turismului Montan „Olimpia”, dar și activități practice, printre care realizarea unui terariu și a unui tablou de habitat.
Caracterul inovativ al proiectului constă în combinarea informațiilor teoretice cu experiențe practice și tehnologice: elevii crează machete de pădure, studiază rolul carnivorelor mari, realizează colaje din materiale naturale și programează roboței ca să înțelegă interdependențele dintre natură și dinamica ecosistemelor.
Pe termen lung, proiectul urmărește formarea unei generații curioase și responsabile, care respectă mediul, înțelege funcționarea naturii și își dezvoltă gândirea critică, creativitatea și interesul pentru științele exacte prin explorare, tehnologie și experimentare.
Asociația Timp pentru Copii
Nunăr beneficiari direcți: 600
Astroventura
Astroventura este un proiect care aduce astronomia în viața copiilor prin activități practice, creativitate și explorare directă. Profesorii sunt sprijiniți prin instruire de bază, pentru a integra observațiile astronomice în activitatea de la clasă și pentru a folosi telescoapele ca instrumente reale de învățare.
Copiii participă la ateliere interactive în care construiesc modele ale Sistemului Solar, experimentează fazele Lunii, descoperă constelațiile și înțeleg fenomene naturale prin joc și experiment. Observațiile directe devin momente de uimire și curiozitate, fie că privesc petele solare, craterele Lunii sau planetele luminoase. Aplicațiile digitale completează experiența, ajutându-i să exploreze cerul în mod interactiv și să înțeleagă mișcarea corpurilor cerești.
Proiectul se deschide apoi către comunitate prin seri de observații la care participă elevi, părinți și profesori, transformând cerul într-un spațiu comun de descoperire. Expoziția finală, cu lucrările realizate de copii, evidențiază procesul de învățare și creează un sentiment de mândrie și apartenență. Astroventura cultivă astfel curiozitatea, încrederea și bucuria de a explora, oferind copiilor șansa de a privi universul ca pe un loc accesibil și plin de posibilități.
Proiectul se adresează în mod direct unui grup extins de participanți, format în primul rând din aproximativ 600 de elevi din ciclul primar, proveniți din clasele înscrise în program. Acești copii vor beneficia de toate activitățile proiectului: ateliere, observații astronomice, explorări digitale și materiale educaționale dedicate. Alături de ei, zece profesori vor fi implicați nemijlocit în procesul de învățare, în utilizarea telescoapelor și în integrarea activităților astronomice în rutina școlară. În total, proiectul ajunge astfel la un număr important de beneficiari indirecți, aproximativ 1000 de copii și părinți, care participă constant și activ la desfășurarea activităților.
Pentru susținerea acestui demers, proiectul este ghidat de un coordonator științific specializat, prof. Sandu Andreea, responsabilă de calitatea conținutului educațional și de buna desfășurare a observațiilor. Ea este sprijinită de o echipă formată din cinci voluntari și cadre didactice din rețeaua locală STEAM, persoane cu experiență și entuziasm pentru educația științifică. Acești mentori oferă suport logistic și pedagogic, facilitează activitățile cu telescoapele și contribuie la crearea unei experiențe de învățare coerente, sigure și captivante pentru toți participanții.
Asociația Cercetătorii Viitorului
Număr beneficiari direcți: 30
Atelierul Inginerilor Viitorului: Inginerie aplicată pe patru roți
„Atelierul Inginerilor Viitorului: Inginerie aplicată pe patru roți” este un proiect educațional care oferă elevilor oportunitatea de a învăța prin practică, construind de la zero o mașină electrică funcțională. Cei 30 de beneficiari (11–18 ani) sunt organizați în patru echipe specializate – electrică, șasiu, aerodinamică și programare – fiecare ghidată de un mentor. Pe parcursul proiectului, elevii participă la sesiuni teoretice introductive, întâlniri periodice de planificare și testări ale componentelor și prototipului final. Activitățile sunt documentate și promovate, iar produsul final va fi prezentat public la un show demonstrativ la Universitatea Transilvania în primăvara anului 2026, pentru a evidenția procesul interdisciplinar și colaborarea în echipă. Proiectul urmărește dezvoltarea competențelor practice STEAM, gândirii critice și colaborării între discipline, pregătind elevii pentru provocările reale ale meseriilor tehnice.
Număr de beneficiari direcți: 30 elevi cu vârste între 12 și 18 ani.
Mentori implicați:
- Orțan Luca – mentor echipa programare și integrare componente software/aerodinamică
- Popa Mihnea – mentor echipa electrică/șasiu
- Prof. univ. dr. ing. Popa Bogdan – coordonator general și consilier tehnic/financiar
Grupul de inițiativă Alianța Micilor Exploratori
Beneficiari direcți: 50
Lempeș – Sala noastră de clasă în aer liber!
Prin proiectul „Lempeș – Sala noastră de clasă în aer liber”! 45 de elevi din Școala Gimnazială Sânpetru (mediul rural) și Áprily Lajos Főgimnázium – Brașov (mediul urban) descoperă natura ca spațiu de învățare, explorare și știință.
Proiectul și-a propus să îi aducă pe copii mai aproape de natură prin activități practice și experiențe reale, desfășurate atât la școală, cât și pe dealul Lempeș. Printre activitățile concrete se numără: plantarea de copaci și plante purificatoare; monitorizarea calității aerului cu senzori și realizarea „Jurnalului aerului curat”; construirea de cuptoare solare și experimente științifice în aer liber; orientare în natură și „vânătoare de comori”;explorare senzorială prin metoda Kett și exerciții de Qigong; creații artistice ecologice, pictură cu elemente naturale și reciclare creativă; o „Zi fără hârtie”, pentru a înțelege consumul responsabil.
Proiectul aduce împreună copii din rural și urban, încurajează colaborarea și cultivă respectul față de mediul înconjurător. Pas cu pas, elevii învață cum pot avea un impact real asupra naturii și comunității lor. Pe Lempeș, natura devine sală de clasă. Iar copiii – micii exploratori ai schimbării.
Grupul de Inițiativă Artissan
Beneficiari direcți: 30
Ciupercile - natură, artă, hrană, sănătate
Proiectul „Ciupercile – natură, artă, hrană, sănătate” implementat de G.I. Artissan se adresează unui grup țintă de 30 de elevi și constă într-o abordare integrată a tematicii ciupercilor, pe parcursul mai multor workshop-uri și ateliere practice, astfel:
- Workshop despre biologia ciupercilor și valoarea lor nutrițională și medicală.
- Atelier practic cu ieșire în natură pentru recunoașterea ciupercilor în mediul natural cu accent pe pericolele la care ne putem expune culegând și consumând ciuperci sălbatice.
- Atelier practic de cultivare a ciupercilor în gospodarie.
- Atelier practic de pictură pe sticlă și borcane, cu tema “ciuperci”.
- Atelier practic de preparate culinare din ciuperci
- Realizarea unei mini ciupercării didactice, automatizate, care are dublu scop: în primul rând un scop didactic, oferind claselor de elevi un cadru sustenabil în care să învețe în “săptămâna altfel” sau “săptămâna verde” despre cultura ciupercilor, valoarea lor nutrițională și medicală; respectiv pentru a constitui un model de urmat pentru părinții care și-ar dori să înființeze o mini ciupercărie pentru uz personal, fie in curte, fie in balcon sau garaj.
Proiectul se va încheia în primăvara anului 2026 printr-un eveniment public în care vor fi prezentate rezultatele proiectului și produsele realizate. Prin proiect va fi format un mentor, precum și 3 mentori juniori pentru continuarea activităților după încetarea finanțării.
Asociația Prietenii lui Moisil - Brașov
50 beneficiari direcți, 6 mentori
Step2Science Hackathon
Step2Science este un proiect educațional interdisciplinar care va fi implementat în februarie 2026 și care urmărește să crească interesul elevilor de gimnaziu și liceu pentru știință, cercetare și inovare, prin experiențe de învățare aplicată. Proiectul va implica 50 de elevi cu interes pentru domeniile STEM, susținuți de o echipă de 6 mentori, profesori și specialiști din biologie, chimie, fizică și informatică.
În prima parte a lunii februarie 2026 va avea loc expoziția interactivă Step2Science, concepută ca un ecosistem de explorare și inițiere în cercetarea științifică. Cele trei stații experimentale dedicate biologiei, chimiei și fizicii îi vor ghida pe elevi să observe fenomene reale, să formuleze ipoteze, să testeze variabile și să interpreteze date, într-un cadru de învățare autodirijată. Această etapă contribuie la dezvoltarea gândirii critice, a autonomiei în învățare și a competențelor de investigare științifică.
În a doua parte a lunii februarie 2026 se va desfășura Hackathonul Step2Science, având tema „Future Food”. Elevii vor lucra în echipe pentru a propune soluții inovatoare la provocările alimentației viitorului, aplicând metoda științifică și colaborarea interdisciplinară. Rezultatele – prototipuri, postere și pitch-uri video – vor fi evaluate de un juriu de specialitate.
Proiectul va contribui la consolidarea competențelor STEM, la orientarea elevilor către competiții și cariere științifice și la formarea unei comunități active de tineri interesați de cercetare și inovare, cu potențial de replicare în mediul educațional.
Formatul proiectului, conceput pentru a fi accesibil și ușor de adaptat, permite implementarea sa și în alte școli care urmăresc dezvoltarea competențelor STEM.
Asociația de părinți St.O.Iosif - Școala generală nr. 11 Brașov
Număr beneficiari direcți: 1.400
Curtea Educațională Verde – De la joacă la știință într-un spațiu verde interactiv
„Curtea Educațională Verde – De la joacă la știință într-un spațiu verde interactiv” este un proiect educațional care își propune transformarea curții școlii într-un spațiu de învățare activă, interdisciplinară și recreativă. Pornind de la nevoia de a stimula curiozitatea științifică și implicarea elevilor în aer liber, proiectul creează un cadru educațional alternativ, unde joaca se îmbină natural cu explorarea și experimentarea.
Sunt în amenajare alei tematice cu semne de circulație (pentru educație rutieră), instrumente muzicale de exterior (pentru dezvoltarea creativității), o stație meteo (pentru observații științifice), dar și un banner cu coduri QR care direcționează elevii spre cărți și resurse educaționale online și încurajează cititul în aer liber, precum și mese de șah din beton. Toate aceste elemente sunti integrate într-un concept de „curte-laborator”, accesibilă tuturor elevilor.
Activitățile efectivă cu copii includ ateliere STEM, sesiuni de observare a fenomenelor meteo, jocuri educaționale și lecturi în aer liber. Pe termen lung, proiectul vizează dezvoltarea unei culturi a învățării prin explorare, creșterea motivației școlare și cultivarea unui respect crescut față de mediu.
No Comments