Împreună construim comunități educate și unite

  Fondul Școlilor Active

Fondul Școlilor Active este un program de finanțare pentru inițiative educaționale realizate într-un context comunitar

Acest program educațional își propune să finanțeze și să sprijine inițierea și dezvoltarea unui proces activ, participativ și viu în comunitățile vulnerabile, unde riscul socio-educațional este prezent. Misiunea sa este profundă: prevenirea abandonului școlar și trezirea interesului pentru învățare în sufletele copiilor.

Printr-o abordare holistică, programul privește în profunzime multiplele fațete ale cauzelor care stau la baza abandonului școlar timpuriu și a performanțelor educaționale reduse, oferind astfel o șansă reală pentru schimbare și progres în viețile tinerilor din aceste comunități.

20.000 euro

Start-Up 3

175.660 euro 

Valoarea totală a Start-up si Follow-up grants 
(ian 2025-sept 2026)

8

Comunități școlare din mai multe zone rurale din județul Brașov

Octombrie 2026

Fundația Comunitară Brașov, în parteneriat cu Țiriac International Foundation, lansează ediția 3.0 a programului Fondul Școlilor Active, pilonul Start-Up, program prin care acordă finanțări, în limita bugetului disponibil în cadrul acestui apel, pentru 3-5 proiecte educaționale menite să se implice activ în diminuarea rămânerilor în urmă în ceea ce privește cititul/ scrisul/ socotitul și dezvoltarea competențelor la nivelul cerut de programa educațională națională, prin intermediul îmbinării activităților remediale cu cele sportive.Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani din comunități aflate în risc socio-educațional mediu sau ridicat și are ca scop prevenirea abandonului școlar și creșterea interesului pentru educație în rândul acestor copii.

Ghidul aplicantului poate fi consultat aici.
Scrisoarea de intenție se completează aici.

 

Septembrie 2026

Un an de progres pentru copiii din trei comunități școlare rurale din județul Brașov. Cum arată rezultatele primei generației de școli implicate în programul Fondul Școlilor Active.

Cele trei școli: Școala Gimnazială Budila, Școala Gimnazială Crizbav și Școala Gimnazială `Bethlen Samuel` Racoș au derulat activități în anul doi al programului (etapa de Follow-up), unde s-a lucrat intensiv cu 104 copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a II-a.

Progresul copiilor a fost urmărit pe parcursul anului școlar, printr-un design de evaluare pre-post intervenție gândit să surprindă schimbarea produsă de program. Intervenția s-a bazat pe patru niveluri interconectate.

La finalul anului școlar, progresul s-a văzut pe toate cele patru paliere.

Septembrie 2025

Fundația Comunitară Brașov în parteneriat cu Țiriac International Foundation lansează ediția 2.0 a programului Fondul Școlilor Active pilonul de Start Up, program prin care acordă finanțări, în limita bugetului disponibil în cadrul acestui apel, pentru proiecte educaționale menite să se implice activ în diminuarea rămânerilor în urmă în ceea ce privește cititul/ scrisul/ socotitul și dezvoltarea competențelor la nivelul cerut de programa educaţională naţională prin intermediul îmbinării activităților remediale cu cele sportive. 

Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani în comunități aflate în risc socio-educațional mediu sau ridicat și are ca scop prevenirea abandonului școlar și creșterea interesului pentru educație în rândul acestor copii. 

Ghidul aplicantului care conține prezentarea generală a programului, calendarul procesului de aplicare, informații despre evaluare, implementare, monitorizare și raportare poate fi accesat aici.

Ianuarie 2025

Problema abandonului școlar este complexă și necesită intervenție specială, multidimensională, axată pe o abordare educațională integrată și colaborativă care să implice copiii, profesorii, părinții, autoritățile locale și întreaga comunitate. Pornind de la aceste premise, programul promovează implicarea mai multor actori locali: copii, profesori, părinți, autorități locale, în susținerea pe termen lung a procesului educațional.

 

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă atinse în cadrul programului Fondul Școlilor Active

Dacă vrei să ne cunoşti,

poţi începe cu echipa Fundației Comunitare Brașov

Susține programele noastre